AGROPAN IMPEX – unul dintre principalii producători de panificație din regiunea Moldovei – implementează soluția HERMES Retail Execution cu tehnologia inovativă IRIS AI Shelf Recognition de la Transart pentru echipa sa de 20 de merchandiseri de teren.
Portofoliul AGROPAN IMPEX include o gamă variată de produse, distribuite zilnic în rețele moderne și tradiționale, în principal în zona Moldovei.
Un factor important în alegerea HERMES a fost faptul că soluția este dezvoltată în România de echipa Transart din Cluj-Napoca, cu suport în limba română.
„Ne-a plăcut interacțiunea cu echipa Transart și tot ce am văzut: demo-ul, prezentarea și discuțiile avute. Fiind o echipă de mai mulți oameni care am fost implicați în selecție, ne-a încântat că am găsit la un producător din România, exact ceea ce aveam nevoie. Iar decisiv în alegerea Transart, a fost faptul că HERMES integrează tehnologii avansate de recunoaștere vizuală a produselor prin modulul IRIS AI Shelf Recognition, ceea ce nu am regăsit la nicio altă soluție pe care am evaluat-o.” a declarat domnul Constantin-Cristian Balaur, Manager IT – Agropan Impex.
Compania a căutat o aplicație specializată care să răspundă cerințelor operaționale ale echipei din teren, care să:
- Permită optimizarea activității echipei de merchandiseri, în mod special pe partea de respectare strictă a planogramelor Agropan Impex;
- Asigure o rată de recunoaștere a produselor prezente la raft, pe bază de fotografie (IR), de minim 95%;
- Ofere în timp real, la finalul vizitei, un raport de conformitate a raftului real (din magazin) cu cel din planograma „perfectă” care trebuie să fie respectată de echipa de merchandising, pentru fiecare tip de magazin în care compania Agropan este prezentă cu produse.
Implementarea sistemului se va desfășura pe parcursul următoarelor două luni, urmând ca soluția să fie operațională începând cu luna august 2025. Acest proces va asigura o tranziție eficientă, instruirea echipelor și configurarea personalizată a platformei în funcție de specificul AGROPAN.
Cu funcționalități avansate, automatizare și vizibilitate în timp real asupra execuției în retail, HERMES Retail Execution devine un instrument esențial pentru companiile din industria de panificație care doresc să-și optimizeze activitatea de merchandising și să asigure o executie impecabilă la raft.
„Experiența acumulată în implementări ale sistemului HERMES IRIS la clienți precum Aqua Carpatica, Kandia Dulce, Zarea și Bergenbier ne oferă încredere în potențialul de extindere internațională pe segmentul multinaționalelor din industrii ca Beverages, Food, Homecare, Pet Food, Cafea, Dulciuri, Cosmetice, Panificație și Pharma, unde tehnologia IRIS dezvoltata de Transart pentru recunoașterea produselor cu ajutorul inteligenței artificiale poate contribui la o îmbunătațire semnificativă (cu 30-45%) a eficienței echipelor din teren (ca timp și volum de date raportat)”, a declarat Marius Iurian, Managing Partner Transart
Despre Agropan Impex
AGROPAN IMPEX este un etalon în industria alimentară din zona Moldovei, având un portofoliu diversificat și un angajament puternic față de inovație și sustenabilitate.
Produsele de panificație Panifcom (marca AGROPAN IMPEX) sunt prezente în peste 2.000 de magazine de proximitate și în principalele supermarketuri din Zona Moldovei.
AGROPAN IMPEX este o companie integrată cu un lanț scurt de producție, care a redus consumul de energie utilizând resurse regenerabile cu impact minor asupra mediului.
Cu o istorie de 100 de ani, AGROPAN IMPEX continuă să își extindă orizonturile și să contribuie activ la dezvoltarea comunității și a industriei de panificație.
Despre Transart Business Software
Transart este un producător român de software ERP/SFA/WMS/B2B/BI/CRM/Retail Execution/CORTEX DSiM, fiind unul dintre principalii furnizori de soluții informatice pentru companiile din România. Lider de piață în zona SFA – aplicații mobile pentru forța de vânzări și merchandising – Transart este, de asemenea, unul dintre puținii furnizori ERP care acoperă integral nevoile afacerilor din comerț, import și distribuție.
Cu o experiență de peste 28 de ani în industria IT, Transart are peste 100 de angajați, peste 5050 de clienți și implementări în 38 de țări.