Analiză Romanian Economic Monitor – UBB FSEGA:

De la aderarea României la UE, salariile medii s-au triplat, dar această creștere nu este resimțită de toți românii din cauza inegalităților economice

CLUJ-NAPOCA, 25 aprilie 2025: De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special în ultimii 7-8 ani, salariile din România au înregistrat o evoluție spectaculoasă, în termeni nominali, salariul mediu net lunar crescând de peste trei ori, de la 312 euro, în 2007, la 1045 de euro, în 2024. Chiar și luând în considerare inflația, care erodează puterea de cumpărare, creșterea rămâne una semnificativă, cu o majorare de peste 122% a salariului mediu net, România depășind astfel mai multe țări din această zonă a Europei, consideră analiștii Romanian Economic Monitor (RoEM)-UBB FSEGA, proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

„În România, salariul mediu net lunar a depășit pragul de 1.000 de euro pentru prima oară la finalul anului 2023. Și totuși, în pofida acestor evoluții pozitive, o mare parte a românilor are o percepție diferită asupra evoluției veniturilor lunare proprii și nu resimte o creștere semnificativă a nivelului de trai. O explicație pentru aceste percepții divergente o reprezintă inegalitățile economice din cadrul țării. Astfel, chiar dacă nivelul mediu al salariilor crește în mod dinamic, dacă o mare parte a societății beneficiază mai puțin din aceste creșteri decât alții, tensiunile sociale devin mai accentuate și pot periclita inclusiv dezvoltarea economică viitoare a țării”, explică Levente Szász, prorector al UBB Cluj-Napoca, coordonatorul echipei RoEM.

Analiza realizată de echipa de economiști RoEM asupra inegalității salariale lunare indică o tendință descendentă la nivel național. Într-un studiu anterior, specialiștii RoEM au evidențiat existența a „trei Românii” din perspectiva bunăstării economice a populației: capitala cu cele mai mari salarii; județele cu orașe dinamice din punct de vedere economic, precum Cluj, Timiș sau Brașov, unde salariile depășesc în general media națională; și restul regiunilor țării, unde salariile medii se află cu mult sub media națională.

„Diminuarea inegalităților este foarte lentă: dacă în 2007 aproximativ 71% din angajații din România câștiga sub media națională, în 2023, valoarea este ușor mai mică, de 67%. Această scădere de 4 puncte procentuale nu reprezintă o îmbunătățire relevantă a situației, mai ales că această evoluție s-a întâmplat pe parcursul unei perioade de 17 ani: direcția este cea dorită, viteza diminuării inegalităților salariale însă este prea lentă”, spune  Ottó Csiki, cercetător în cadrul echipei RoEM.

Analiza veniturilor totale ale populației (care, pe lângă salarii, includ și beneficiile sociale, precum pensiile, respectiv veniturile din investiții, inclusiv din societăți comerciale proprii) arată că, în perioada de după aderarea europeană a României, veniturile totale au avut și ele o evoluție spectaculoasă, creșterile mai semnificative fiind înregistrate în special după anul 2016. Mai precis, spun analiștii RoEM, valoarea mediană a veniturilor totale lunare (adică valoarea de mijloc a tuturor veniturilor, jumătatea din populație câștigând peste, iar cealaltă jumătate a populației câștigând sub această valoare) a crescut de aproape cinci ori în această perioadă (de la 134 de euro, în 2007, la 653 euro, în 2024). Analiștii RoEM precizează că venitul total lunar se calculează pe adult echivalent, incluzând în ecuație toți membrii unei gospodării. Astfel, valoarea veniturilor totale raportate pe o persoană poate fi mai mică decât salariul mediu din același an, acesta din urmă fiind calculat doar pentru persoanele angajate.

Indicele de inegalitate, calculat ca și veniturile segmentului de 20% din populație cu cele mai mari venituri raportate la segmentul de 20% cu cele mai mici venituri (top 20% vs bottom 20%), arată o scădere accentuată a inegalităților: dacă acest raport a fost de 8,1 în 2007 (cei cu veniturile cele mai mari câștigau de 8,1 ori mai mult decât cei cu veniturile cele mai mici din țară), valoarea acestuia aproape s-a înjumătățit până în 2024, ajungând la „doar” 4,6 (cei cu veniturile cele mai mari câștigă de 4,6 ori mai mult decât cei cu veniturile cele mai mici din țară).

„În general, datele arată că ponderea fiecărui segment al populației cu venituri lunare peste mediană a devenit din ce în ce mai mică din veniturile totale realizate la nivelul țării, iar aceeași pondere pentru segmentele populației cu venituri mici a început să crească treptat. Această diminuare a inegalității veniturilor este mai accentuată în ultimii patru ani, în special în anul 2024, anul creșterilor salariale, al majorării salariului minim pe economie, respectiv a pensiilor. Rămâne întrebarea dacă diferența de 4,6 ori în venituri reprezintă în continuare o valoare relativ ridicată sau nu, iar pentru a avea o bază de comparație, am analizat același indicator în toate țările UE”, spune Ottó Csiki.

Astfel, în acest clasament european realizat pentru anul 2024, România se află pe la mijlocul ierarhiei, la egalitate cu Franța, depășind 11 țări, unde inegalitatea veniturilor populației este mai ridicată. Printre țările cu cele mai mari valori ale indicatorului de inegalitate se află Bulgaria (7,0), Lituania (6,3) și Letonia (6,3), iar în topul clasamentului se află Cehia (3,3), Slovenia (3,4) și Belgia (3,5).

„Este important de subliniat și faptul că în anul 2015 România era încă țara cu cele mai mari inegalități ale veniturilor din întreaga UE, cu o valoare de 8,3 a raportului dintre veniturile celor două segmente de 20% din populație cu cele mai mari, respectiv cele mai mici câștiguri lunare. Astfel, progresul în reducerea inegalităților poate fi considerat unul remarcabil, în special în ultimii ani, România devansând mai multe țări europene. Această îmbunătățire este însă una foarte recentă și, având în vedere tensiunile sociale existente în țară, este important ca aceste rezultate să fie menținute și pe termen lung”, concluzionează coordoonatorul echipei RoEM.

Despre Romanian Economic Monitor:

Romanian Economic Monitor este un proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrulUniversității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin care cei șase cercetători ai universității implicați în acest demers științific publică o serie de date economice în forma unor infografice interactive, menite să arate o imagine comprehensivă, actualizată în timp real, a situației economice din România. Scopul proiectului este informarea clară și precisă a românilor în privința evoluției economiei, bazată pe surse de date credibile și verificate, dar și oferirea unui sprijin real factorilor decizionali din politica și economia românească, prin realizarea și actualizarea frecventă a analizei situației economice, și oferirea unui punct de pornire pentru realizarea unor scenarii de previziune, care să ajute funcționarea eficientă a economiei.

Despre FSEGA:

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) este cea mai mare facultate din țară și una dintre cele mai puternice școli românești în zona economie și afaceri, oferind servicii ştiinţifice și educaționale prin programe de licență, masterat, doctorat, executive education, respectiv prin programe de cercetare avansată, consultanță şi dezvoltare sustenabilă. Aproape 9.000 de studenți nivel licență, masteranzi şi doctoranzi beneficiază de oferta educaţională, didactică şi instituţională a celor 386 de cadre didactice titulare și asociate, atât în Cluj-Napoca, cât şi în cadrul extensiilor de la Reșița, Sfântu Gheorghe şi Sighetul Marmaţiei. Începând din 30 iunie 2021, UBB, prin intermediul FSEGA, a devenit membru permanent cu drepturi depline al European Foundation for Management Development (EFMD), fiind singura instituție de învățământ superior din România cu acest statut. EFMD administrează sistemul EFMD Quality Improvement System (EQUIS), unul dintre cele mai importante mecanisme de asigurare și certificare a calității, respectiv de acreditare la nivel internațional a instituțiilor de învățământ superior în domeniile administrării afacerilor și managementului.