Eisberg România, lider în producția de salate preambalate, a încheiat anul 2024 cu rezultate impresionante, ce conturează un 2025 plin de obiective ambițioase. Compania a raportat o creștere de 18% atât în volumul de produse vândute, cât și în cifra de afaceri, însă accentul este pus pe creșterea numărului de kilograme comercializate, ceea ce reflectă atragerea unui număr mai mare de consumatori.
“Anul trecut, Eisberg a continuat dezvoltarea gamei de salate fresh pack, un proiect început la finalul lui 2023, care s-a dovedit a fi un succes pe segmentul de retail. Pe piața HoReCa, ne-am intensificat eforturile pentru a ne consolida prezența, dar aceasta rămâne o provocare de durată” explică Nicoleta Scarlat, director de vânzări în cadrul Eisberg România.
O realizare notabilă a fost schimbarea imaginii produselor, începută la mijlocul anului 2024. Noul design reflectă prospețimea și calitatea ingredientelor într-o formă mult mai actuală și atrăgătoare. Schimbarea a contribuit la obținerea unui premiu important pentru salatele fresh pack, un moment de mândrie pentru Eisberg, iar acest succes a alimentat ambițiile companiei pentru anul 2025, mai precis
extinderea gamei și atragerea unor noi parteneriate în retail.
Un alt obiectiv important este colaborarea cu producători locali. Eisberg caută să stabilească parteneriate solide cu fermieri care pot furniza materii prime de calitate conform standardelor stricte ale companiei. Deși volumul achizițiilor nu este foarte mare, Eisberg promite continuitate, transparență și profitabilitate pe termen lung pentru partenerii săi.
Eisberg România adoptă o abordare precaută pentru 2025, cu speranța că stabilitatea economică și politică va permite atingerea obiectivelor propuse. „Sperăm să avem parte de stabilitate economică, de stabilitate politică, de vreme bună și implicit de marfă de calitate. Dacă toate acestea se aliniază, lucrurile vor merge bine”, a punctat Nicoleta Scarlat.
Compania, pionier în segmentul de fresh convenience în retailul modern și HoReCa, respectă riguros cerințele în materie de standarde şi certificări de calitate, fapt atestat de către organisme internaţionale de profil, acreditate pentru marile lanţuri de restaurante şi retail, care i-au acordat note maxime.