- Compania are o rețea națională de aproximativ 5.500 de locații pentru livrări la punct fix.
- Investițiile în benzile de sortare automate vor permite eficientizarea tuturor livrărilor de Black Friday.
- Deschiderea de noi HUB-uri și instalarea de benzi de sortare de ultimă generație asigură o capacitate operațională crescută și un timp de procesare mai scurt.
- În 2025, FAN Courier a achiziționat încă 500 de lockere, dar și 350 de extensii pentru unitățile deja existente, crescând semnificativ capacitatea de livrare.
București, 29 octombrie 2025. În prag de Black Friday, cea mai mare campanie anuală de discounturi oferită de retaileri în cursul lunii noiembrie, FAN Courier anunță că a crescut capacitatea de a sorta automat la peste 2,2 milioane de colete pe zi. Compania, care anticipează pentru această ediție o creștere a volumelor de livrări cu peste 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, a început pregătirile din vară, cu scopul de a eficientiza și mai mult livrările și de a reduce timpul de așteptare pentru clientul final. Pentru fluidizarea activității în timpul campaniei de discounturi, compania de curierat a făcut investiții semnificative în soluțiile de livrare la punct fix – rețeaua FANbox și Collect Point -, în automatizarea și tehnologizarea fluxurilor – instalând o nouă bandă de sortare automată cu o capacitate de peste 30.000 de colete/oră în HUB-ul din Ștefăneștii de Jos -, dar și în flotă și echipele de curieri.
Înainte de începerea campaniei de reduceri, FAN Courier a completat echipele astfel că acum operează cu peste 9.000 de angajați, a crescut capacitatea de sortare automată și procesare a coletelor, cu ajutorul benzilor de sortare, a extins rețeaua de livrare la punct fix până la aproximativ 5.500 de locații din care mai mult de jumătate reprezintă lockerele FANbox. În pregătirea celei mai mari campanii de discount, compania a accelerat dezvoltarea rețelei de lockere, printr-o investiție suplimentară de 5 milioane de euro. FANbox reprezintă una dintre cele mai mari investiții asumate de companie în ultimii ani și unul dintre atuurile pe care mizează pentru livrări rapide și eficiente.
„Deși piața locală de e-commerce a început anul cu un ritm mai temperat, pe fondul unei prudențe accentuate din partea consumatorilor, în a doua parte a anului vedem o revenire a apetitului pentru cumpărături online. De aceea, ne așteptăm la un Black Friday intens, cu un volum de livrări mai mare cu peste 20% față de aceeași perioada a anului trecut, iar estimările noastre, deși par prudente, se bazează pe discuțiile concrete pe care le avem de luni de zile cu partenerii noștri din retail. În fiecare an, începem pregătirea pentru această perioadă din vară, pentru a putea ajusta procesele logistice și a susține campaniile comerciale de amploare. În ultimii ani, se vede o schimbare clară în comportamentul clienților, care aleg tot mai des livrările ‘out of home’, pentru flexibilitate și confort, de aceea am investit constant în rețeaua de lockere FANbox. O parte semnificativă din investițiile noastre au mers în automatizări și tehnologizare, dar și în flotă și în recrutarea și formarea curierilor. Am deschis noi HUB-uri si am tehnologizat și automatizat altele, pentru eficientizarea fluxurilor. De exemplu, noul centru de la Bacău și o bandă de sortare de ultimă generație la Ștefănești ne asigură o capacitate operațională crescută și un timp de procesare mai scurt. Suntem pregătiți să facem față cu succes campaniei de Black Friday, a declarat Adrian Mihai, CEO și cofondator FAN Courier.
În 2025, FAN Courier a achiziționat 500 de lockere noi, dar și 350 de extensii pentru unitățile deja existente, crescând semnificativ capacitatea de livrare și numărul de casete disponibile. Rețeaua FANbox, care va depăși 3.000 de unități instalate la nivel național, este completată de peste 2.000 de alte puncte de predare și ridicare, Collect Point-uri sau sedii FAN Courier.
Compania își propune să extindă în continuare capacitatea de livrare la locker, prin achiziția a încă 600 de module pentru lockerele aflate deja în flotă. Extinderea acestei infrastructuri răspunde cererii tot mai mari pentru livrările ‘out of home’, o tendință în creștere în rândul consumatorilor români care preferă să ridice coletele în funcție de propriul program, fără a depinde de sosirea curierului.
Pe lângă extinderea rețelei de lockere, FAN Courier a realizat investiții semnificative în automatizare și tehnologizare, instalând o nouă bandă de sortare automată în HUB-ul din Ștefăneștii de Jos care adaugă o capacitate suplimentară de sortare de aproximativ 30.000 de colete/oră. Astfel, capacitatea totală de procesare a companiei în București depășește 2,2 milioane de colete în 24 de ore, o performanță posibilă datorită modernizării constante a fluxurilor interne. FAN Courier investește constant și în digitalizarea operațiunilor și în soluții IT avansate care permit urmărirea în timp real a coletelor, o comunicare mai rapidă cu beneficiarii și opțiuni flexibile de redirecționare a expedierilor precum aplicația mobilă și smart link-ul trimis prin SMS. Compania mizează tot mai mult pe integrarea tehnologiei în relația cu clienții, oferind, prin soluțiile sale digitale, o experiență simplă, predictibilă și sustenabilă.
În același timp, FAN Courier continuă să investească susținut în extinderea internațională, consolidându-și prezența în Europa Centrală și de Vest și în Republica Moldova, oferind seller-ilor din regiune soluții logistice integrate, flexibile și scalabile. Portofoliul de servicii acoperă întregul lanț logistic, de la transport intern și internațional, depozitare și gestionarea stocurilor, până la servicii complete de fulfillment, livrare, vămuire și procesare a retururilor.
Anul acesta, FAN Courier a demarat operațiunile în Polonia, o zonă strategică pentru comerțul electronic european, oferind clienților timpi de livrare optimizați și acces rapid către piețele din vestul și nordul continentului. În plus, compania continuă să dezvolte serviciile și operațiunile din Republica Moldova, consolidând poziția acesteia ca punct logistic cheie între Uniunea Europeană și piețele estice.
În ceea ce privește serviciile de fulfillment, compania se pregătește pentru o etapă de extindere logistică majoră, menită să crească capacitatea de procesare, acuratețea livrărilor și flexibilitatea operațională pentru sellerii care activează în comerțul electronic transfrontalier. Prin tehnologii moderne de management al stocurilor, automatizare și integrare digitală cu principalele platforme de e-commerce, oferă clienților transparență totală și eficiență maximă.
În paralel, compania continuă investițiile în infrastructura logistică, vizând extinderea spațiilor de depozitare, modernizarea flotei și implementarea de soluții sustenabile în transport dezvoltând și serviciile multimodale și maritime, care permit combinații eficiente între transportul rutier, feroviar și maritim, reducând costurile și timpul de tranzit.
Prin aceste investiții și inițiative, FAN Courier își propune să devină un partener logistic strategic pentru sellerii care își doresc să își extindă activitatea în Europa, beneficiind de un ecosistem complet de servicii, o infrastructură modernă și suport personalizat pentru fiecare etapă a lanțului de aprovizionare.