Leviatan Group obține certificarea Top Employer 2025 în România

Leviatan Group, unul dintre cele mai tehnologizate grupuri de companii de construcții din România, a fost certificat drept Top Employer 2025 în România de către Top Employers Institute, lider mondial în analiza și certificarea excelenței în domeniul resurselor umane, cu o experiență de peste 30 de ani în HR.

Leviatan este primul grup de companii de construcții din România, cu capital 100% autohton, specializat în proiecte de tip Design & Build, cu grad ridicat de complexitate, care obține această distincție în țara noastră si se alătură, astfel, unui grup restrâns de doar 45 de organizații din România care au obținut această certificare în 2025, dintr-un total de peste 2.400 de companii evaluate la nivel global.

Certificarea Top Employer este rezultatul unui proces riguros de evaluare și este acordată exclusiv organizațiilor care demonstrează standarde înalte în gestionarea capitalului uman, din perspectiva strategiilor, proceselor și inițiativelor de dezvoltare a oamenilor. 

„Pentru noi, această certificare nu reprezintă doar o recunoaștere a excelenței în HR, ci confirmarea angajamentului nostru profund față de oameni. Fie că vorbim despre wellbeing, dezvoltare profesională sau politici de încurajare a diversității și incluziunii, investiția în echipă este cheia performanței durabile,” a declarat Alina Podaru, Chief People & Culture Officer – Leviatan Group.

Printre criteriile esențiale evaluate de Top Employers Institute se numără strategia de business, modelul organizațional, mediul de lucru, valorile, strategiile de atragere și dezvoltare a talentelor, practicile de incluziune și diversitate, digitalizarea proceselor de HR și programele de wellbeing.

Încă de la început, Leviatan Group a pus accent pe dezvoltarea echipei și pe integrarea celor mai noi tehnologii în fluxul de lucru, reușind astfel să livreze proiecte complexe la cele mai înalte standarde de calitate și eficiență în domeniul construcțiilor.

Despre Leviatan Group

Leviatan Group, format din companiile Leviatan DesignUbitech ConstrucțiieConfaire Immersive Design și Copraag Entrepreneur, oferă servicii complete în domeniul construcțiilor, cu cele mai noi tehnologii. Proiectele care poartă semnătura Leviatan Group beneficiază de un nivel înalt de calitate, fiind realizate în sistem BIM, cu tehnologii și softuri de înaltă performanță, de către o echipă formată din circa 300 de profesioniști de top.