Raiffeisen Bank lansează Welcome Home -Asigurarea 100% digitală care îți protejează casa, dar mai ales liniștea

București, 04.09.2025 | Raiffeisen Bank lansează „Welcome Home” – o asigurare modernă pentru locuință, disponibilă direct în aplicația Smart Mobile, care adresează nevoia reală de protecție a locuinței și oferă clienților sprijin în situații neprevăzute. Un beneficiu cheie? Prețul rămâne neschimbat timp de 5 ani, fără ajustări anuale, fără efecte ale inflației, o formă de predictibilitate financiară mai rar întâlnită în acest tip de acoperire. Asigurarea Welcome Home este al doilea produs de asigurare de sine stătător al băncii, integrat în platformă, după asigurarea de călătorie Around the World. Soluția este complet digitală, cu un proces rapid, care permite emiterea poliței în mai puțin de 10 minute.

Protecție extinsă pentru casă și familie

Cu Welcome Home, locuința este acoperită nu doar împotriva riscurilor majore precum incendii, inundații, cutremure, alunecări de teren, furtuni, grindină sau avalanșe, dar și în fața evenimentelor frecvente cum ar fi defecțiuni la instalații electrice sau electrocasnice (în limita a 5.000 de lei pe an), furt prin efracție, tâlhărie sau vandalism. În plus, produsul oferă acoperire pentru bunurile casnice, daune produse vecinilor, intervenții rapide în caz de urgență și chiar sprijin financiar pentru cazare temporară sau chirie în cazul în care locuința nu mai poate fi folosită.

Asigurarea este structurată într-un pachet de bază care include acoperirea riscurilor majore și o serie de clauze opționale, ce pot fi adăugate în funcție de nevoile clientului. Pe lângă locuință, sunt acoperite bunurile casnice (în limita a 10% din suma asigurată), precum și anexele nelegate structural de locuința asigurată (garaje, boxe, magazii, foișoare, etc) și instalațiile moderne (centrale termice, panouri solare sau fotovoltaice, etc), care pot fi incluse opțional.

„Welcome Home reflectă preocuparea noastră pentru siguranța reală a clienților. Ne dorim să le fim alături cu o soluție completă, flexibilă și ușor de adaptat, cât și cu un proces de achiziție simplu, intuitiv și 100% digital, care să îi ajute exact atunci când au cea mai mare nevoie și să le ofere stabilitate. Prin prețul fix pe toată durata poliței – 5 ani – le oferim clienților o formă de siguranță financiară în fața inflației, o constantă într-o lume plină de variabile. Acesta este angajamentul nostru: să construim încredere și să contribuim la stabilitatea și siguranța clienților, familiilor și caselor lor, oferind predictibilitate și protecție reală în fața evenimentelor neprevăzute”, a declarat Andra Ion, Director Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.   

Sprijin real, în momente critice:

În cazul în care locuința nu mai poate fi folosită temporar, clienții pot beneficia de acoperirea costurilor pentru cazare hotelieră, până la 250 de lei pe zi, pentru o perioadă de cel mult cinci zile. În cazul unei daune majore, pot primi sprijin pentru plata chiriei, în valoare de până la 2.000 de lei pe lună, pentru maximum trei luni.

Intervențiile de urgență sunt disponibile 24/7, cu timp de răspuns de maximum patru ore și despăgubiri de până la 1.000 de lei per eveniment/an, iar răspunderea civilă față de terți este acoperită în limita a 25.000 de lei anual.

Flexibilitate extinsă și acces rapid prin aplicație

Welcome Home permite asigurarea locuințelor proprii sau deținute de cei dragi, configurarea poliței fiind realizată în funcție de nevoile individuale și alegerea opțiunilor suplimentare. Polița are o valabilitate de 5 ani, iar prima este fixă, fără surprize sau renegocieri anuale. Locuințele cu performanță energetică ridicată beneficiază de un discount de 10% pentru cei care dețin un certificat de locuință verde.

Emiterea poliței este 100% digitală, direct din aplicație și durează mai puțin de 10 minute, cu decontarea daunelor în maximum șapte zile de la transmiterea tuturor documentelor necesare.

Produsul este disponibil în Smart Mobile, secțiunea Asigurări De locuință, iar prima de asigurare variază în funcție de suma asigurată și opțiunile alese. Dacă utilizatorul nu are deja o poliță PAD, aceasta se generează automat în procesul de achiziție.

Nevoia de protecție, în cifre

Datele oficiale arată că peste 80% din locuințele din România nu beneficiază de o formă completă de protecție, în ciuda faptului că doar primele 5 luni ale anului 2025, au fost deschise peste 4.200 de dosare de daună pentru locuințe, cu despăgubiri care  au depășit 41 de milioane de lei, cu 18% mai mult față de aceeași perioadă din 2024. În acest context, Welcome Home este despre liniște și sprijin real în momentele care contează. Nu este doar o poliță de asigurare, ci o promisiune că indiferent ce se întâmplă, există o soluție simplă și accesibilă pentru protejarea locuinței. Asigurarea este oferita în parteneriat cu UNIQA Asigurări, iar clienții pot accesa oricând detaliile poliței, pot vizualiza sau descărca documente și pot declara daune online în aplicația MyUNIQA.

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. 

De peste 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură. www.raiffeisen.ro