15 companii românești avansează în etapa de internaționalizare a MoonShotX 2026 și se pregătesc pentru piețele din SUA, Austria, UK și Japonia

București, 11 februarie 2026 | Raiffeisen Bank România și InnovX anunță finalizarea selecției pentru faza de internaționalizare a programului MoonShotX 2025–2026. În urma procesului de evaluare au fost selectate 15 companii care trec în etapa următoare a proiectului și vor participa în perioada mai-iulie 2026 la misiuni economice dedicate în SUA, Austria, UK și Japonia.

Companiile care vor continua parcursul internațional sunt: Quartz Matrix, Parapet, Wolf‑E Robotics, Polytrade Global, IPP Group, Datacor, mindit Services, IV Future, Riviera Bike, Electroprecizia Electrical Motors, Verla, Optima Group, Your Stuff , Idicel și BitStone.

Cele 15 companii activează în industrii strategice precum tehnologie, software și AI, energie verde, infrastructură inteligentă, producție, robotică, retail industrial, packaging și food‑tech.

“Faza de internaționalizare a proiectului MoonShotX reprezintă o etapă esențială pentru a pune în valoare maturitatea și potențialul companiilor românești participante. Echipa Raiffeisen Bank va fi alături de participanți, oferindu-le oportunitatea de a încheia parteneriate strategice cu potențiali clienți și investitori din Austria, UK, S.U.A și Japonia. Sunt încrezător că aceste companii vor reprezenta România cu succes”, a declarat Cristian Sporiș, Vicepreședinte Corporate & Investment Banking și Membru în Consiliul Director al Raiffeisen Bank România.

Faza de internaționalizare include patru deplasări în țări de interes strategic din punct de vedere economic: S.U.A, Austria, UK, Japonia. SUA reprezintă un centru major pentru companiile din tehnologie, software, AI și servicii digitale. Austria oferă oportunități semnificative pentru industriile de manufactură, energie și infrastructură inteligentă. UK continuă să fie o piață matură pentru fintech, retail, servicii profesionale și companii cu ritm rapid de scalare. Japonia, destinația strategică a acestei ediții, este recunoscută pentru excelența în robotică, deeptech, producție avansată și tehnologii emergente, reprezentând un mediu ideal pentru companiile românești cu ambiții globale.

„În cele două ediții de MoonShotX am văzut numeroase companii cu viziune, disciplină și capacitatea reală de a concura pe piețe globale. Etapa de internaționalizare scoate în evidență exact acest potențial, în fața potențialilor clienți și investitori internaționali”Diana Dumitrescu CEO InnovX.

Cea de-a doua ediție a programului MoonShotX a debutat în octombrie 2025 având la start 21 de companii. Acestea au trecut, timp de cinci zile, printr-o serie de sesiuni de mentorat pe teme de digitalizare, adoptarea tehnologiei, internaționalizare, sustenabilitate, finanțare, leadership, branding și marketing, public speaking, strategie, M&A, fiscalitate și aspecte legale. De asemenea, în perioada octombrie 2025 – ianuarie 2026, reprezentanții companiilor au avut întâlniri 1:1 de definire a planurilor internaționale de scalare.

*****

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. 

De peste 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură. www.raiffeisen.ro