Comunicat de presă
04 septembrie 2026
Elis Pavaje a organizat, pe 29 august, cea de-a XVIII-a ediție a Cupei Elis, un eveniment devenit deja o tradiție pentru comunitatea de jucători de golf din România. Într-un cadru de excepție, pe terenul clubului Theodora Golf din județul Alba, 92 de jucători amatori s-au reunit pentru o zi de competiție, fairplay și socializare.
Ediția din acest an a marcat un moment special pentru companie: în 2026, Elis a împlinit 35 de ani de activitate. Organizatorii au construit întreaga experiență a zilei în jurul temei: „Inspirat de artă”, pornind de la ideea că lucrurile create cu pasiune, consecvență și viziune, fie o operă de artă, un brand puternic sau un swing de campion, nu doar rezistă trecerii timpului, ci devin tot mai valoroase cu fiecare an ce trece.
Competiția s-a desfășurat pe echipe, fiecare formată din 4 jucători, iar la finalul zilei, au fost acordate în total 17 trofee: 3 premii pentru echipele formate din câte 4 membri, 3 premii individuale și 2 distincții speciale, Nearest to the Pin și Nearest to the Line, cel din urmă fiind un trofeu oferit în exclusivitate de Elis Pavaje.
„Cupa Elis a crescut de la an la an, exact așa cum a crescut și compania noastră: cu răbdare, cu atenție la detalii și cu bucuria de a face lucrurile bine. Anul acesta, când sărbătorim 35 de ani de Elis, mi s-a părut firesc să legăm povestea noastră de ideea că lucrurile durabile, fie că vorbim despre artă, despre o companie sau despre un swing bine exersat, capătă valoare tocmai pentru că sunt construite în timp, cu consecvență. Golful m-a învățat, ca jucător pasionat, exact acest lucru: răbdarea și disciplina bat graba, de fiecare dată. Recomand tuturor încerce golful, fiindcă este un sport extraordinar și odată ce te apuci de el, nu mai poți să-l lași. Îi așteptăm cu drag pe toți în comunitatea noastră”, a spus Emil Goța, Director General Elis Pavaje.
„Bobby Jones, unul dintre cei mai mari jucători amatori de golf din istorie, spunea că trebuie să lovești mingea de-acolo de unde a căzut, nu de unde ți-ai fi dorit să fie. Cred că asta este, de fapt, și definiția antreprenoriatului: parcursul nu e niciodată lin, apar obstacole pe care nu le-ai prevăzut, iar vântul nu bate mereu din direcția potrivită. Diferența dintre un jucător bun și unul foarte bun, ca și între un antreprenor bun și unul foarte bun, stă în capacitatea de a juca mai departe, de acolo de unde a căzut mingea. La Cupa Elis regăsim exact această comunitate: oameni care știu să facă asta”, a spus Pentru Ciurtin, Director Zonal Retail BCR, partener principal Cupa Elis.
Prin evenimente precum Cupa Elis, comunitatea de golf amator din România continuă să crească de la an la an, iar acest sport primește vizibilitatea pe care o merită. Este, în același timp, o disciplină care antrenează concentrarea și agilitatea, alături de răbdare și disciplină, calități care se dezvoltă odată cu fiecare rundă jucată.
Pentru Elis Pavaje, implicarea în promovarea golfului nu este una ocazională, ci parte dintr-o misiune mai amplă: aceea de a construi o cultură a calității și a comunității în jurul unor valori sănătoase.
Din acest motiv, începând de anul trecut, Elis Pavaje îl susține pe Eric Sylveszter, un tânăr de 18 ani, campion la golf. A descoperit sportul întâmplător, la 9 ani și a devenit pasionat, deși niciun membru al familiei sale nu juca golf. De atunci, în aproape 10 ani, a adunat un palmares impresionant: locul 1 la Campionatul Național de juniori (2022, 2023) și la seniori (2024), locul 1 în Liga Națională (2024), precum și rezultate internaționale, cu locurile 2 și 3 la Serbian Amateur Tour, la categoria U21. În ciuda faptului că Eric deja este profesionist, participă și susține turneele pentru amatori, precum Cupa Elis..
„Turneele pentru amatori sunt importante atât pentru fiecare persoană care joacă, cât și pentru dezvoltarea acestui sport în România. Pentru mine, personal, au avut un rol important în ceea ce privește dezvoltarea mea personală și profesională. Am învățat să îmi gestionez emoțiile atât sub presiune, cât și în viața de zi cu zi, să devin mai echilibrat. Pentru mine, turneele de golf sunt mai mult decât un antrenament, deoarece apar diferite situații pe care probabil nu le-aș fi exersat singur. Astfel, învăț din greșeli și devin tot mai bun cu fiecare turneu”, spune Eric Sylveszter, care își dorește să continue golful și studiile în Statele Unite, cu obiectivul de a juca profesionist.
Cupa Elis Pavaje a fost organizată cu suportul partenerului principal BCR, dar și cu sprijinul Crama de Matei, Garden Depot, Șosetăria, Pater și Transalpina.
Despre Elis Pavaje
Înființată în 1991 ca o mică afacere de familie, Elis Pavaje este astăzi liderul pieței de prefabricate din beton pentru amenajări exterioare din România. Cu 5 unități de producție (Petrești-Alba, Stoenești-Prahova, Secuienii Noi – Neamț, Vințu de Jos-Alba, Arad), compania are astăzi o capacitate de producție zilnică de 28.000 mp de pavele și oferă un portofoliu variat de produse – de la pavaje și borduri, până la rigole, elemente de zidărie, piatră andezit, elemente de canalizare și soluții pentru spații publice și rezidențiale.
Contact presă:
Bianka Dobre / Biankadobre@elis.ro / +40 744 381 918