CLUJ-NAPOCA, 11 august 2025: În ultimii șase ani, industria românească a înregistrat un declin structural, iar în prezent traversează o perioadă marcată de provocări multiple – de la presiunea măsurilor fiscale asupra costurilor de producție și competiția internațională acerbă, până la stagnarea economică a principalilor parteneri comerciali europeni. Cu toate acestea, analiștii Romanian Economic Monitor (RoEM)-UBB FSEGA consideră cănoile evoluții geopolitice și creșterea investițiilor în apărare ar putea deschide o oportunitate semnificativă: revigorarea industriei grele prin implicarea în producția de echipamente militare, pe fondul deciziei NATO de majorare a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB până în 2035.
„Situația geopolitică complicată va fi o altă provocare majoră în viitor: tensiunile din Orientul Mijlociu pot menține prețurile energetice la un nivel ridicat în următorii ani, iar țările din vestul Europei par să nu treacă ușor peste provocările economice domestice, ceea împiedică o accelerare a creșterii industriale. Mai mult, recentele tarife vamale impuse de SUA, respectiv o potențială majorare a acestora în relația cu UE, pot reduce și mai mult potențialul industriei europene și implicit a României”, explică Balázs Markó, cercetător al echipei RoEM-UBB FSEGA, proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
De asemenea, pe plan intern, și măsurile fiscale adoptate în ultima perioadă de Guvernul Bolojan pot reduce volumul producției industriale din România, prin scăderea cererii interne pentru bunuri și creșterea costurilor de producție din cauza majorării impozitelor.
„Aceste măsuri sunt absolut necesare pentru restabilirea echilibrului bugetar, iar dacă piețele financiare vor avea încredere în potențialul lor de a rezolva problema deficitului bugetar, România poate redeveni o țintă preferată pentru investițiile străine, ceea ce ar putea redinamiza sectorul industrial. În plus, creșterea cheltuielilor de apărare la 5% din PIB până în 2035 poate fi o schimbare majoră pentru industria europeană, producția de echipamente militare putând fi o oportunitate majoră pentru sectorul industrial din România. Dacă reușim să direcționăm o parte a acestei cereri crescute către industria locală, industria grea autohtonă ar putea beneficia în mod semnificativ în următorul deceniu”, adaugă Levente Szász, prorector al UBB Cluj-Napoca, coordonatorul echipei RoEM.
Nu în ultimul rând, susțin specialiștii RoEM, în contextul creșterii tensiunilor geopolitice, există, de asemenea, posibilitatea ca țările vestice să adopte strategii de „friendshoring” cu scopul de a proteja lanțurile de aprovizionare în fața unor șocuri precum conflictele militare sau pandemia. Astfel, statutul României de membru al UE și NATO ar cântări semnificativ în decizia de a reloca în România unele industrii europene strategice, ceea ce ar putea încetini sau chiar inversa procesul de declin industrial din ultimii șase ani.
„Din perspectivă istorică, industria României a reușit să crească și să devină mai eficientă după o perioadă de tranziție dificilă dominată de privatizările eșuate ale anilor ‘90, devenind competitivă ulterior în contextul piețelor libere. Pregătirea aderării României la UE, respectiv aderarea în sine, a adus o perioadă lungă de dezvoltare dinamică a industriei (2005-2018), o perioadă de succes semnificativ al industriei românești, ce nu a putut fi oprită nici de criza economico-financiară din 2008-2009. Perioada ultimelor șase ani însă a adus un declin structural: producția industrială, precum și contribuția sectorului industrial la PIB-ul țării a înregistrat o scădere, cuplat cu un declin al proporției forței de muncă angajată în industrie”, explică Balázs Markó.
Conform analizei realizate de economiștii RoEM, dacă în perioada 2005-2018, rata anuală a creșterii volumului de producție în industria prelucrătoare a depășit 5,7%, după 2018, aceasta a devenit negativă, -1,3%. Deși provocările ultimilor ani au afectat întrega UE, nu toate țările din Europa Centrală și de Est au trecut printr-o contracție similară după 2018: de exemplu, industria prelucrătoare din Polonia a crescut cu 4,2% anual, cea din Cehia, cu aproximativ 0,3%, iar cea din Ungaria, cu 0,7%. Industria Germaniei, un motor al creșterii industriale din regiunea CEE (Europa Centrală și de Est), a suferit mult după războiul tarifar din prima administrație a președintelui Trump, scăzând cu mai mult de 2% pe an, după 2018.
În România, în aceeași perioadă, unele ramuri industriale au înregistrat o contracție și mai accentuată: producția în industria articolelor de îmbrăcăminte a scăzut anual cu 12%, iar industria de mobilă, cu 4,6%. Analiza economiștilor RoEM arată că sunt câteva sectoare care au înregistrat o performanță relativ mai bună, precum industria alimentară care a crescut anual cu 2,6%, în ultimii șase ani. În același timp însă, numărul angajaților în industria prelucrătoare a scăzut semnificativ.
Schimbări structurale în economia României
Analiza economiștilor RoEM arată că, în ultimii 30 de ani, economia României a trecut prin schimbări macro-structurale semnificative: importanța sectorului de servicii a crescut, pe când ponderea sectorului industrial în economie s-a micșorat. Astfel, numărul angajaților în industria din România a scăzut cu aproximativ 1,1 milioane de persoane între 1995 și 2025, de la 2,4 milioane la 1,3 milioane. Comparativ cu alte țări din regiune, trendul din România devine și mai îngrijorător: în Ungaria și Cehia, numărul angajaților din sectorul industrial a rămas aproape constant în perioada respectivă, iar în Polonia acesta a crescut cu 200.000.
Începând cu anul 2000, se observă un declin aproape constant în unele industrii, precum cea de confecții, unde numărul angajaților a scăzut cu 200.000. În industria auto, numărul angajaților a crescut până în 2018, după care a scăzut cu 60.000 până în prezent. Sunt și industrii care, începând cu anul 2000, au înregistrat o creștere a numărului de angajați: de exemplu, numărul angajaților din industria alimentară a crescut de la aproximativ 160.000 la 180.000, în prezent.
Tranziția dintr-o economie industrială într-o economie bazată predominant pe servicii este un fenomen bine cunoscut în economiile avansate, precum Statele Unite sau în țările din Europa de Vest, iar motivele principale sunt atât schimbările în structura cererii și ofertei domestice, cât și schimbările în structura comerțului internațional. În general, susțin cercetătorii RoEM, ponderea relativă a industriei în economie scade odată cu creșterea nivelului dezvoltării economice (măsurat în PIB pe cap de locuitor), chiar dacă există câteva excepții. Un exemplu pentru tendința generală este industria prelucrătoare din SUA, unde numărul angajaților a scăzut cu aproximativ 5 milioane, între 1995 și 2023, concomitent cu o dezvoltarea economică puternică. În Franța și Germania, această creștere a fost de aproximativ 800.000 și 700.000 de persoane. În aceeași perioadă, ponderea industriei prelucrătoare în numărul total de angajați din China – o țară cu un nivel mai scăzut al dezvoltării economice la începutul perioadei – a crescut de la 23% la 32%.
„Chiar dacă numărul de angajați în industria României a avut o scădere accentuată similară cu țările dezvoltate, volumul producției a crescut dinamic până în anul 2017. Astfel, nu putem vorbi despre o dezindustrializare generală în economia României până în anul respectiv. Explicația aceste tendințe aparent paradoxale este clar creșterea productivității muncii în acest sector”, spune Balázs Markó.
Cauzele declinului industrial al României
Există numeroase explicații pentru schimbările macro-structurale legate de industria din România, dar echipa de economiști RoEM consideră că patru dintre acestea sunt foarte importante:
1. După revoluția din 1989, industria prelucrătoare a trecut printr-un proces de eficientizare și o îmbunătățire semnificativă a productivității forței de muncă. Astfel, numărul angajaților a scăzut, iar producția a crescut semnificativ. Mai precis, producția reală a crescut în medie cu 4% pe an între 2000 și 2018, în timp ce numărul angajaților a scăzut cu aproape 500.000. Acest proces de eficientizare a fost necesar în urma moștenirii regimului comunist care a operat firme industriale mari și neproductive, care trebuiau restructurate pentru a supraviețui într-o piață liber-competitivă.
2. Salariile reale din România au crescut în general mai rapid decât productivitatea muncii, ceea ce a redus competitivitatea industriei românești pe piețele internaționale (în special în sectoarele bazate preponderent pe munca resursei umane, precum industria textilă și de confecții). Creșterea prețului energiei după invadarea Ucrainei de către Rusia a contribuit, de asemenea, la majorarea costurilor industriale în Europa și în România. Astfel, industria autohtonă a fost pusă sub o presiune serioasă de competiția internațională. Spre exemplu, importurile de produse textile din afara UE (precum țările asiatice) au crescut de la 400 de milioane de euro în 2002, la 860 de milioane de euro, în 2025. Costurile relativ ridicate și productivitatea relativ scăzută ale unor industrii din România a redus competitivitatea produselor lor atât pe piețele internaționale, cât și pe piețele domestice.
3. Odată cu pregătirea integrării în UE, industria României a devenit o parte din ce în ce mai integrată a lanțurilor de aprovizionare europene, devenind astfel dependentă de performanța industriilor exportatoare din vestul Europei. Stagnarea economică a țărilor din Vest, precum Germania, a redus oportunitățile de expansiune ale unor industrii, precum industria autovehiculelor sau fabricarea de echipamente și mașini. Observăm o stagnare a exporturilor din aceste industrii spre Germania, respectiv o scădere a numărului de angajați în România după 2017, de când economia Germaniei a început să stagneze. Războiul tarifar lansat de administrația Trump în 2018 este unul dintre motivele principale ale cererii slabe pentru produsele exportate de România – în parte în mod direct, prin reducerea cererii SUA pentru produsele din România, dar, mai ales indirect, prin slăbirea economiei partenerilor comerciali majori ai României din Europa de Vest. Măsurile similare curente ale administrație americane generează, de asemenea, efecte similare.
4. Colapsul cererii globale după pandemia COVID-19, precum și blocajele lanțurilor de aprovizionare globale au contribuit și ele la scăderea cererii domestice și internaționale pentru bunurile din industria României.
Despre Romanian Economic Monitor:
Romanian Economic Monitor este un proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrulUniversității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin care cei șase cercetători ai universității implicați în acest demers științific publică o serie de date economice în forma unor infografice interactive, menite să arate o imagine comprehensivă, actualizată în timp real, a situației economice din România. Scopul proiectului este informarea clară și precisă a românilor în privința evoluției economiei, bazată pe surse de date credibile și verificate, dar și oferirea unui sprijin real factorilor decizionali din politica și economia românească, prin realizarea și actualizarea frecventă a analizei situației economice, și oferirea unui punct de pornire pentru realizarea unor scenarii de previziune, care să ajute funcționarea eficientă a economiei.
Despre FSEGA:
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) este cea mai mare facultate din țară și una dintre cele mai puternice școli românești în zona economie și afaceri, oferind servicii ştiinţifice și educaționale prin programe de licență, masterat, doctorat, executive education, respectiv prin programe de cercetare avansată, consultanță şi dezvoltare sustenabilă. Aproape 9.000 de studenți nivel licență, masteranzi şi doctoranzi beneficiază de oferta educaţională, didactică şi instituţională a celor 386 de cadre didactice titulare și asociate, atât în Cluj-Napoca, cât şi în cadrul extensiilor de la Reșița, Sfântu Gheorghe şi Sighetul Marmaţiei. În 2023, FSEGA a fost liderul de necontestat al instituțiilor de învățământ superior din România în ramura științelor economice, iar UBB rămâne liderul absolut al universităților românești în domeniul Business & Economics, conform clasamentului Times Higher Education.