București, 23 octombrie 2025
În efervescența urbană a sudului Capitalei, unde granița dintre Sectorul 4 și Ilfov se estompează, dezvoltatorul Ananda Group accelerează lucrările la faza II a ansamblului Ananda Residence. Amplasat pe Biruinței, cea mai căutată stradă din Popești-Leordeni – zona de vest, proiectul abordează un concept rezidențial menit să răspundă provocărilor dezvoltării urbane rapide: calitatea construcției, sustenabilitatea și parcările.
Cu o viziune clară de a livra un ansamblu rezidențial la standarde moderne, dezvoltatorul Ananda Group anunță noi tehnologii de sustenabilitate și un ritm susținut al lucrărilor la acest moment. Proiectul a obținut autorizația de construire în luna iulie 2025 și are un regim mediu de înălțime: 2S+P+4+5Er. Pentru două dintre imobilele ansamblului, echipa de management are ambiția de a devansa termenele planificate, cu obiectiv de finalizare în 2026.
Progres accelerat: dovada angajamentului asumat de dezvoltatorul Ananda Group
„Avem experiență de peste 7 ani în dezvoltări imobiliare și vrem să facem dovada acestui aspect; ambiția noastră este să finalizăm lucrările mai repede decât planificarea inițială, pentru a le oferi noilor rezidenți căminul mult așteptat într-un timp optim. Ne angajăm să livrăm un standard mai bun de calitate decât cel perceput în mod tradițional pe piața imobiliară din zonă. Pentru noi, acest lucru înseamnă o atenție sporită la structură, la termoizolație și la finisaje,” a declarat Attila Ivacson, CEO al Ananda Group.
Ritmul susținut al lucrărilor de construire confirmă dinamismul și eficiența echipei Ananda. Progresele majore în execuția structurii de beton armat (date octombrie 2025) confirmă atingerea unor etape esențiale la două dintre imobilele ansamblului – faza II.
La nivelul ansamblului, lucrările avansează constant: se execută placa de beton armat peste etajul 1, iar la o altă clădire se lucrează la stâlpii de deasupra parterului. Ritmul susținut al execuției reflectă progresul planificat, consolidând tranziția către etajele superioare, conform graficului stabilit pentru Ananda Residence II.
„Standardul de construire în Popești-Leordeni trece la un nou nivel. Față de prima fază a ansamblului rezidențial, în etapa actuală vom aduce îmbunătățiri semnificative la nivelul calității finisajelor, pentru a oferi un standard superior de confort și estetică. Respectăm noile norme de sustenabilitate, integrând tehnologii moderne: panouri fotovoltaice și stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Pe lângă această aliniere la cerințele unei capitalei europene, care susține soluțiile prietenoase cu mediul, vrem să demontăm percepția conform căreia dezvoltările din sudul capitalei sunt îndepărtate și inaccesibile: suntem amplasați în imediata vecinătate a Sectorului 4, beneficiem de un preț mai bun pe metru pătrat și, mai ales, de o excelentă conectivitate prin linia de Metrou M2. A locui aici înseamnă a fi integrat, de fapt, în ecosistemul sudic al Capitalei, dar la costuri mult mai avantajoase,” susține Cătălin Aniculaesei, Chief Revenue Officer al Ananda Group.
Soluții necesare în noile cartiere: sustenabilitate și eliberarea spațiului pietonal
Un aspect central al viziunii Ananda Residence II îl reprezintă soluțiile care îmbunătățesc stilul de viață, fapt cedenotă cunoașterea provocărilor dintr-o zonă în plină dezvoltare. Dezvoltatorul a identificat două direcții cu potențial de îmbunătățire în zonă și propune soluții integrate în proiectul Ananda:
- Răspunsul la criza costurilor cu energia electrică și trendul Eco: alinierea la sustenabilitate
Ansamblul Ananda Residence este proiectat să se alinieze trendului de sustenabilitate, integrând soluții green. Vor fi montate panouri fotovoltaice pentru a reduce costurile de întreținere și a minimiza amprenta de carbon a complexului. În contextul scumpirii costurilor cu energia electrică, această măsură este o soluție în favoarea viitorilor rezidenți. Recunoscând migrarea către mobilitatea electrică, dezvoltatorul oferă infrastructura necesară pentru vehiculele viitorului, oferind în noul ansamblu stații de încărcare pentru mașini electrice.
- Soluție la problema parcărilor: parcări subterane și supraterane
Dezvoltarea accelerată din Popești-Leordeni implică un volum mai mare de autovehicule, accentuând necesitatea unor parcări care să acopere cererea, pentru ca trotuarele și zonele verzi să nu devină parcări improvizate.
Ananda Residence răspunde direct acestei nevoi: parcări subterane și supraterane vin ca o soluție esențială pentru zona în dezvoltare, asigurând un loc de parcare pentru fiecare rezident, cu obiectivul de a respecta spațiile pietonale, așa cum se impune într-o zonă urbană modernă.
Stadiul construcției, un indicator pentru investitorii în imobiliare
Noile norme de construire, axate pe sustenabilitate și calitate vizează satisfacerea nevoii de locuire modernă și oferirea unei oportunități financiare de neratat.
„Ne dorim ca Ananda Residence să fie un etalon de sustenabilitate și un produs imobiliar de investiție, motiv pentru care prețurile noastre din etapa de pre-sale (începând de la 1.275 €/mp) sunt sub media prețurilor pentru apartamentele noi din Capitală (2.333 €/mp în luna septembrie). Un standard mai bun de calitate este un angajament asumat, care începe de la fundație și merge până la finisajele personalizabile. Produsul nostru imobiliar are un obiectiv ferm: apartamente moderne, accesibile pentru tineri și profitabile pentru investitori. Înțelegem că tinerii caută prețuri bune, dar și sustenabilitate și comunitate. Prin urmare, proiectul nostru este aliniat la aceste viziuni: eficiență energetică, spații verzi generoase (peste 30% din suprafață) și soluții de parcare civilizate. Un apartament devine astfel o investiție sigură. Proiectele noastre anterioare au înregistrat o apreciere de peste 40% în doar doi ani, iar randamentul din închiriere se menține constant peste 6% anual. Acesta este rezultatul unei viziuni strategice pe termen lung și al încrederii pe care am construit-o în comunitate,” susține Attila Ivacson, CEO al Ananda Group.
Oportunitatea de Pre-Sale: timpul potrivit pentru decizii bune de investiție
Cu un status bun în cadrul șantierului și un angajament ferm de construire și finalizare pentru două dintre clădiri – anul 2026, proiectul Ananda Residence reprezintă un produs imobiliar potrivit investițiilor. Cumpărătorii care acționează acum, în etapa de pre-sale, beneficiază de cel mai bun preț din întregul ciclu de dezvoltare al proiectului: discounturi de până la 7% pentru plata integrală și prețuri care încep de la 55.900 € + TVA.
Prin integrarea facilităților precum proximitatea de Metroul Berceni (15 minute de mers pe jos), spațiile comerciale, centrele de fitness și wellness (Siena Fitness & SPA, Centrul Vieții), dezvoltatorul contribuie activ la transformarea Popești-Leordeni într-un pol rezidențial de referință, oferind o alternativă strategică la locuințele din Capitală, fără a sacrifica accesibilitatea sau calitatea vieții. Este un pas strategic pentru cei care înțeleg că viitorul locuirii urbane se definește prin calitate, eficiență și soluții smart la problemele cotidiene.
Despre Dezvoltatorul Ananda
Grupul de companii Siena, Unik și Ananda Residence, reunite sub brandul ANANDA, înregistrează 7 ani pe piața de real estate, timp în care a livrat peste 3.000 de locuințe, în sudul regiunii București – Ilfov.
Valorile fundamentale ale grupului reflectă un angajament profund față de integritate, transparență și responsabilitate, susținute de o viziune orientată către echilibru și armonie, grijă autentică pentru comunitate și un focus constant pe wellbeing și echilibru interior.
Un studiu recent realizat de Reveal Marketing Research confirmă această evoluție, arătând că sudul Capitalei nu mai este o zonă periferică, ci un pol de dezvoltare urbană în plină expansiune: 55% dintre respondenți ar lua în considerare achiziționarea unei locuințe în această zonă, iar 54% recunosc potențialul ridicat de investiții imobiliare datorită raportului excelent calitate–preț.
The newest residential project in the south of the Capital accelerates construction: Ananda Residence phase II announces ambitious sustainability objectives
Bucharest, October 23, 2025
In the urban effervescence of the south of the Capital, where the border between Sector 4 and Ilfov blurs, the developer Ananda Group accelerates the works on phase II of the Ananda Residence complex. Located on Biruinței, the most sought-after street in Popești-Leordeni – the western area, the project approaches a residential concept designed to meet the challenges of rapid urban development: construction quality, sustainability and parking.
With a clear vision to deliver a residential complex to modern standards, the developer Ananda Group announces new sustainability technologies and a sustained pace of works at this time. The project obtained the building permit in July 2025 and has an average height regime: 2S+G+4+5Er. For two of the buildings in the complex, the management team has the ambition to surpass the planned deadlines, with the goal of completion in 2026.
Accelerated progress: proof of the commitment assumed by the developer Ananda Group
„We have over 7 years of experience in real estate developments and we want to prove this; our ambition is to complete the works faster than the initial planning, in order to offer the new residents, the long-awaited home in an optimal time. We are committed to delivering a better standard of quality than that traditionally perceived on the real estate market in the area. For us, this means increased attention to the structure, thermal insulation and finishes,” said Attila Ivacson, CEO of Ananda Group.
The sustained pace of the construction works confirms the dynamism and efficiency of the Ananda team. Major progress in the execution of the reinforced concrete structure (dated October 2025) confirms the achievement of essential milestones in two of the buildings in the complex – phase II.
At the ensemble level, the works are progressing steadily: the reinforced concrete slab is being executed over the 1st floor, and in another building, work is being done on the columns above the ground floor. The sustained pace of execution reflects the planned progress, consolidating the transition to the upper floors, according to the schedule established for Ananda Residence II.
“The construction standard in Popești-Leordeni is moving to a new level. Compared to the first phase of the residential complex, in the current stage we will bring significant improvements in the quality of finishes, to offer a higher standard of comfort and aesthetics. We comply with the new sustainability norms, integrating modern technologies: photovoltaic panels and charging stations for electric cars. In addition to this alignment with the requirements of a European capital, which supports environmentally friendly solutions, we want to dismantle the perception that developments in the south of the capital are remote and inaccessible: we are located in the immediate vicinity of Sector 4, we benefit from a better price per square meter and, above all, from excellent connectivity through the M2 Metro line. Living here means being integrated, in fact, into the southern ecosystem of the Capital, but at much more advantageous costs,” says Cătălin Aniculaesei, Chief Revenue Officer of Ananda Group.
Solutions needed in new neighborhoods: sustainability and freeing up pedestrian space
A central aspect of the Ananda Residence II vision is solutions that improve lifestyle, which denotes awareness of the challenges in a rapidly developing area. The developer has identified two areas with potential for improvement in the area and proposes integrated solutions in the Ananda project:
- Responding to the electricity cost crisis and the Eco trend: aligning with sustainability
The Ananda Residence complex is designed to align with the sustainability trend, integrating green solutions. Photovoltaic panels will be installed to reduce maintenance costs and minimize the complex’s carbon footprint. In the context of rising electricity costs, this measure is a solution in favor of future residents.
Recognizing the migration to electric mobility, the developer provides the necessary infrastructure for the vehicles of the future, offering charging stations for electric cars in the new complex.
- Solution to the parking problem: underground and above-ground parking
The accelerated development in Popești-Leordeni involves a higher volume of vehicles, emphasizing the need for parking spaces that cover the demand, so that sidewalks and green areas do not become improvised parking lots.
Ananda Residence directly responds to this need: underground and above-ground parking spaces come as an essential solution for the developing area, ensuring a parking space for each resident, with the objective of respecting pedestrian spaces, as required in a modern urban area.
Construction status, an indicator for real estate investors
The new building regulations, focused on sustainability and quality, aim to meet the need for modern housing and offer an unmissable financial opportunity.
„We want Ananda Residence to be a benchmark for sustainability and an investment real estate product, which is why our prices in the pre-sale phase (starting at €1,275/sqm) are below the average prices for new apartments in the Capital (€2,333/sqm in September). A better-quality standard is a commitment that starts from the foundation and goes all the way to the customizable finishes. Our real estate product has a firm objective: modern apartments, accessible to young people and profitable for investors. We understand that young people are looking for good prices, but also sustainability and community. Therefore, our project is aligned with these visions: energy efficiency, generous green spaces (over 30% of the surface) and civilized parking solutions. An apartment thus becomes a safe investment. Our previous projects have recorded an appreciation of over 40% in just two years, and the rental yield remains constantly above 6% annually. This is the result of a strategic vision long-term and the trust we have built in the community,” says Attila Ivacson, CEO of Ananda Group.
Pre-Sale Opportunity: the right time for good investment decisions
With a good status within the construction site and a firm commitment to construction and completion for two of the buildings – the year 2026, the Ananda Residence project represents a real estate product suitable for investments. Buyers who act now, in the pre-sale stage, benefit from the best price in the entire development cycle of the project: discounts of up to 7% for full payment and prices starting from € 55,900 + VAT.
By integrating facilities such as proximity to the Berceni Metro (15 minutes’ walk), commercial spaces, fitness and wellness centers (Siena Fitness & SPA, Centrul Vieții), the developer actively contributes to the transformation of Popești-Leordeni into a reference residential pole, offering a strategic alternative to housing in the Capital, without sacrificing accessibility or quality of life. It is a strategic step for those who understand that the future of urban living is defined by quality, efficiency and smart solutions to everyday problems.
About the Ananda Developer
The group of companies Siena, Unik and Ananda Residence, united under the ANANDA brand, has been on the real estate market for 7 years, during which it has delivered over 3,000 homes in the southern Bucharest – Ilfov region.
The group’s fundamental values reflect a deep commitment to integrity, transparency and responsibility, supported by a vision oriented towards balance and harmony, genuine care for the community and a constant focus on wellbeing and inner balance.
A recent study conducted by Reveal Marketing Research confirms this evolution, showing that the south of the Capital is no longer a peripheral area, but a pole of urban development in full expansion: 55% of respondents would consider purchasing a home in this area, and 54% recognize the high potential for real estate investments due to the excellent quality-price ratio.