Sibiu, 16.09.2025
GLS România, unul dintre principalii jucători pe piața de coletărie din România, împlinește 18 ani de activitate. Parte a GLS Group, compania din România s-a înființat în 2007, la Sibiu, și de atunci se menține pe un trend ascendent în industria în continuă schimbare a serviciilor de coletărie.
GLS România în cifre
GLS România este aproape de expeditori și destinatari, cu o rețea de 58 de depozite pe întreg teritoriul României și peste 1400 de vehicule. Livrarea rapidă este asigurată de HUB-ul central, poziționat avantajos în mijlocul țării. În ultimii ani, HUB-ul din Sibiu a beneficiat de investiții strategice care au consolidat eficiența operațională și au îmbunătățit experiența clienților.
Calitate și pasiune în tot ceea ce facem
“Sunt 18 ani în care ne-am adaptat cu succes la cerințele pieței, am investit continuu în oameni, în procesele noastre operaționale și în tehnologie.
Toate obiectivele atinse în ultimii 18 ani, fie că vorbim de extinderea numărului de depozite, de investiții în HUB-ul central sau adoptarea de soluții durabile și sustenabile, au fost sub umbrela unui singur cuvânt: calitate.
Toate obiectivele viitoare ale GLS România sunt orientate spre a asigura cel mai înalt nivel de calitate în toate procesele noastre de livrare”, a declarat Lucian Jeder, Director General GLS România.
Out-of-home delivery, o prioritate
Focusul principal pentru GLS în perioada următoare este reprezentat de investiția în soluții de livrare out-of-home. Cu peste 2500 de puncte fixe de livrare, GLS România răspunde destinatarilor în căutare de flexibilitate și conveniență la livrare. Investirea constantă în extinderea punctelor de livrare fixă, GLS Locker și Parcel Shop, conectează destinatarii și retailerii într-o manieră rapidă și agilă, benefică pentru ambele părți.
În anii care urmează, GLS România își propune să facă investiții constante în tehnologie, să observe atent evoluția pieței și să răspundă cu succes nevoilor clienților, cu același accent pus pe calitate ca și până acum.
Despre GLS
GLS Group (General Logistics Systems B.V.) este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de coletărie, cu sediul central în Amsterdam, Olanda. Fondată în 1999, GLS este o filială a International Distributions Services plc (cunoscută în trecut ca Royal Mail Group), și a evoluat rapid, devenind una dintre cele mai de încredere și performante rețele de coletărie din Europa și America de Nord.
GLS Group înseamnă mai mult decât trimiteri. Livrăm speranțele, visurile și ambițiile afacerilor și destinatarilor din peste 40 de țări. Serviciile noastre de înaltă calitate creează legături între antreprenori locali și marile companii, reduc distanțele și deschid noi oportunități pentru clienții noștri. Pentru că valorificăm oportunitățile și transformăm ideile în acțiune, GLS s-a extins dincolo de rădăcinile sale europene, devenind o rețea globală dedicată transformării digitale și dezvoltării pe termen lung.
Ne pasă de impactul pe care îl avem în lumea din jurul nostru și ne angajăm să stabilim obiective de reducere a emisiilor, în concordanță cu Science Based Targets Initiative. Acest angajament face parte din programul nostru de mediu pe termen lung, Climate Protect, prin care implementăm constant strategii ce reduc emisiile și îmbunătățesc eficiența energetică și a resurselor utilizate în cadrul operațiunilor noastre.
GLS oferă soluții de livrare complete B2B, B2C și C2C, incluzând servicii de coletărie, logistică și expres care răspund nevoilor în continuă schimbare ale clienților – de la afaceri mici la întreprinderi mari. Cu fiecare livrare, punem pe primul loc siguranța, transparența și satisfacția clienților noștri.