Importatorii își pot estima taxele CBAM și costul real al produselor înainte de achiziția mărfurilor

Calculează Emisii a lansat CBAM Profit Planner, aplicația care permite companiilor să estimeze impactul CBAM, să compare furnizorii și să își planifice costurile înainte de efectuarea importurilor.

Companiile care importă produse aflate sub incidența CBAM au intrat în primul an în care emisiile încorporate în mărfurile aduse în Uniunea Europeană generează efectiv obligații financiare.

Pentru importurile realizate în 2026, certificatele CBAM vor putea fi achiziționate începând cu 1 februarie 2027, iar până la 30 septembrie 2027 importatorii vizați vor trebui să depună prima declarație CBAM anuală și să restituie numărul de certificate corespunzător emisiilor încorporate declarate pentru importurile din 2026.

În același timp, 2027 aduce o nouă presiune asupra planificării financiare. Pentru importurile realizate începând cu acel an, declarantul CBAM autorizat trebuie să se asigure, la finalul fiecărui trimestru, că deține în cont certificate CBAM corespunzătoare unui nivel de cel puțin 50% din emisiile încorporate cumulate de la începutul anului, determinate conform regulilor mecanismului.

Și prețul carbonului va deveni o variabilă care trebuie urmărită mult mai frecvent. Pentru importurile din 2026, Comisia Europeană stabilește câte un preț CBAM pentru fiecare trimestru. Din 2027, prețul certificatelor CBAM va fi calculat și publicat săptămânal, pe baza prețurilor certificatelor EU ETS.

Pentru companii, acest lucru înseamnă că un import realizat astăzi poate genera un cost care trebuie bugetat și achitat ulterior, iar necunoașterea acestui cost înainte de achiziție poate afecta marja, politica de preț și chiar alegerea furnizorului.

În acest context, Calculează Emisii lansează CBAM Profit Planner, o aplicație dezvoltată pentru ca importatorii să poată estima impactul financiar al CBAM înainte să ia decizia de achiziție.

Una dintre cele mai mari probleme pe care le vedem este că o companie poate importa și vinde produsele în 2026, iar costul CBAM aferent acestor importuri va trebui acoperit în 2027. Dacă nu îl estimezi înainte și nu îl incluzi în calculele tale de preț și marjă, riști să îl descoperi după ce decizia comercială a fost deja luată. CBAM Profit Planner a fost creat tocmai pentru ca importatorul să poată vedea acest cost înainte să cumpere, nu după”, explică Alexandra Mirea, fondatoarea Calculează Emisii.   

De la o obligație fiscală la o informație pentru decizia de achiziție

CBAM Profit Planner permite companiilor să estimeze costul certificatelor CBAM pentru fiecare import și să vadă cum acesta influențează costul total al produselor.

Aplicația permite însă și compararea mai multor oferte. Un furnizor cu un preț de achiziție mai mic poate avea produse cu emisii încorporate mai mari și, implicit, un impact CBAM diferit. Prin simularea ofertelor înainte de achiziție, importatorul poate analiza costul total, nu doar prețul comunicat de furnizor.

Informația poate fi folosită inclusiv în negociere. Dacă importatorul știe ce impact au emisiile produsului asupra costului său final, poate discuta cu furnizorul pornind de la cifre concrete și poate analiza dacă o ofertă alternativă devine mai avantajoasă după includerea CBAM.

Importatorii pot anticipa costurile și își pot proteja marjele

Una dintre funcționalitățile CBAM Profit Planner este prognoza multianuală, prin care companiile pot analiza evoluția estimată a impactului CBAM asupra produselor importate.

Astfel, deciziile de achiziție și politica de preț nu mai sunt construite exclusiv pe costul de astăzi. Companiile pot anticipa impactul CBAM, îl pot include în bugete și pot lua din timp decizii privind furnizorii și prețurile de vânzare.

Aplicația centralizează, de asemenea, informațiile despre produse, importuri și costurile CBAM. În loc ca acestea să fie distribuite între Excel-uri, e-mailuri și documente, utilizatorii au într-un singur loc nomenclatorul produselor, istoricul operațiunilor, sumarul fiecărui produs, compoziția costurilor și evoluția acestora.

CBAM Profit Planner poate fi testat gratuit

Aplicația poate fi testată gratuit, fără card bancar. În contul gratuit, companiile pot introduce două coduri CN, realiza trei simulări de oferte și accesa prognoza multianuală a costurilor CBAM.

CBAM este o obligație, dar modul în care folosești informația poate deveni un avantaj competitiv. Dacă știi înainte de achiziție cât te va costa fiecare variantă, poți negocia mai bine, compara furnizorii pe baza costului total, planifica bugetul și proteja marja companiei”, adaugă Alexandra Mirea.

*****

Despre Calculează Emisii

Calculează Emisii sprijină companiile în măsurarea, monitorizarea și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin servicii de consultanță și instrumente digitale specializate. Oferă soluții pentru raportarea de sustenabilitate, conformarea cu cerințele de reglementare și gestionarea obligațiilor, riscurilor și impactului financiar asociate mecanismului CBAM.