Microfruits planifică investiții majore pentru creșterea capacităților de producție din piața internă

Grupul Microfruits S.A, un important distribuitor și producător de fructe și legume proaspete, planifică investiții majore atât în sectorul agri business cât și în creșterea capacităților interne de producție pentru produsele procesate. În următorii 4-5 cinci ani, acționarii vizează investiții de circa 100 de milioane de euro în creșterea suprafețelor agricole cultivate în România precum și în construcția unui nou centru de colectare, procesare și depozitare legume-fructe în județul Prahova, localitatea Balta Doamnei. O parte din investiții vor fi realizate cu fonduri din programul național multianual INVESALIM, la care se adaugă fonduri proprii. Toate liniile de business ale grupului se află într-o dezvoltare accelerată, confirmând obiectivele acționarilor, dar și principalele tendințe de dezvoltare din piața interna.

În 2024, cifra de afaceri cumulată a companiilor din grup a atins pragul de 70 de milioane de euro. “La sfârșitul anului 2026, ne-am propus să fim aproape de 100 de milioane de euro. Continuăm să inovăm, să investim masiv în noi capacități de depozitare și procesare și să fim atenți la produsele și categoriile tot mai atractive pentru piață și pentru partenerii noștri din retail. Prin proiectele noastre ne dorim să constribuim la creșterea capacităților de producție din piața internă, să creștem nivelul de calitate și competivitate al produselor românești și să livrăm la raft produse controate din toate punctele de vedere: calitate, pesticide, trasabilitate”, subliniază antreprenorul român Adrian Racoviță și Director General al Microfruits.

Din acest grup fac parte companiile: Microfruits– unul din liderii distribuției de fructe și legume proaspete din România-, Microfruits Logistic – companie ce oferă servicii logistie, Microfresh – producător de fructe și legume tăiate, limonade, smoothie-uri, sucuri obținute din fructe proaspăt stoarse, și Cooperativa Agricolă Bostănăria – producător de pepeni și dovleci. Cea mai nouă linie de business a companiei este o livadă de cireși din Afumați, pe care acționarii au achiziționat-o în 2024, cu o suprafață de 7,5 ha.

Rezultate financiare și direcții cheie de dezvoltare

În 2024, Microfruits cea mai mare companie din grup, a obținut o creștere a cifrei de afaceri de aproximativ 14%, în timp ce vânzările în volum au crescut cu circa 6%. Cea mai dinamică rămâne categoria de fructe și legume ambalate. Tendințe clare de creștere se mai observă la produsele bio sau fructele exotice. Cererea tot mai mare de fructe exotice ne arată că piața se dezvoltă destul de mult, iar cunoștințele consumatorilor și apetitul lor pentru produsele mai speciale este tot mare. Curajul și consecvența noastră și desigur a partenerilor din retail care acceptă să le testăm sunt răsplătite până la urmă”, a mai adaugat Adrian Racoviță.

Microfresh, producător de fructe și legume tăiate ready to eat sau ready to cook, limonade, smoothie-uri și sucuri obținute din fructe proaspăt stoarse a continuat dezvoltarea. Compania a închis anul 2024 cu o cifră de afaceri de aproximativ 3,5 milioane de euro, în creștere cu 30% față de 2023. Volumul de produse puse pe piață a crescut, de asemenea, cu circa 23%. Această dinamică a fost generată de mai multe proiecte inițiate de companie: dezvoltarea portofoliului de produse, lansarea pe piață a unei game de smoothie-uri în urma unei investiții de circa 1 milion de euro într-o nouă linie de producție și diversificarea variantele de ambalare pentru legumele tăiate. Nu în ultimul rând, în 2024, Microfresh și-a diversficat canalele de vânzare, dezvoltând parteneriate noi și în segmentul de petrol station sau simigerii. Pentru 2025, compania targetează o cifra de afaceri de 5 milioane de euro. Pe termen scurt, Microfresh își propune să achiziționeze o linie de stoarcere a merelor, urmând să lanseze pe piață suc de mere proaspăt prin tehnologia HPP, fără pasteurizare.

Cooperativa Agricolă Bostănăria de la Gheorghe Doja este un proiect tot mai matur. Fermierii au cultivat și au comercializat în 2024 o cantitate de aproape 7.000 de tone de produse, respectiv pepeni și dovleci. În condiții meteo tot mai difice, Bostănăria a continuat să producă 9 soiuri diferite de pepeni verzi și galbeni, iar din 2024  aceasta pune pe piață și trei tipuri de dovleac: plăcintar, pentru copt și Halloween. Pentru 2025, cooperativa planifică o creștere a suprafețelor cultivate până la 145-150 de hectare, iar planul de producție este de 9.000 de tone de pepeni și dovleci, împreună. “Un procent de 80-85% din cantitatea de pepeni pe care o producem în Gherghe Doja este comercializată pe piața internă. Nu am renunțat la exporturi, dar în 2024 am avut o cerere foarte mare pe piața internă și am căutat să ne respectăm programele pe care le-am agreat cu retailerii din România, a mai precizat oficialul Microfruits.

Livadă de cireși din Afumaţi, aflată în exploatare în anii 2022 și 2023, a intrat în proprietatea grupului de companii Microfruits în 2024. În 2025, intențiile sale sunt de creștere a suprafețelor cultivate de la 7,5 ha în prezent la 20 de hectare. Pe această suprafață vor fi cultivate cireșe dar și vișine, fructele fiind destinate cu preponderență pieței interne.  

Investiții majore pe termen scurt și mediu

În noiembrie 2023, compania a finalizat și depus solicitare pentru a obține finanțarea unui proiec de investiții în cadrul programului național INVESALIM. Este vorba despre un centru de colectare, procesare și depozitare legume-fructe în județul Prahova, localitatea Balta Doamnei. Este un proiect care presupune o investiție de 48 de milioane de euro, dintre care 32 de milioane un grant prin Ministerul de Finanțe – implementare AFIR, iar 16 milioane de euro reprezintă cofinanțare din surse proprii. Proiectul include: un depozit de 24 mii de mp cu o capacitate de depozitare de 10 mii de paleți și o zonă de depozitare cu tehnologie ULO, o secție cu 12 linii de ambalat la standardele actuale, o zonă de spălare/sortare optică pentru anumite produse plecând de la citrice până la cireșe, vișine sau afine. Pe toată suprafața depozitului vor fi instalate panouri fotovoltaice astfel încât să fie un proiect eficient energetic. Investiția de la Balta Doamnei are ca termen de finalizare prima parte a anulu 2027.

Prin creșterea capacităților de producție în interiorul țării, o direcție foarte importantă pentru noi, considerăm că vom reduce în mică parte și amprenta de carbon, care e imensă, să nu mai spunem de balanța comercială. Pepenii, dovlecii, cireșele, vișinele, dar și produsele achiziționate de Microfruits de la fermierii români, în sezon, satisfac cerințele clienților de a promova produsul autohton”, a concluzionat antreprenorul Adrian Racoviță.