România atrage investiții turce masive în energie verde. Proiectele de stocare, noul trend

România se conturează ca una dintre cele mai dinamice piețe pentru investițiile turce în energie verde, atrăgând interesul tot mairidicat al unor grupuri industriale și financiare cu expunere regională. Posibilitățile reale de conectare la rețea pentru proiecte viabile, potențialul de modernizare a infrastructurii energetice și stabilitatea cadrului de investiții fac din România o destinație strategică pentru capitalul turc, într-un moment în care Europa își accelerează tranziția către surse sustenabile și independență energetică.

Tendința a fost confirmată în cadrul Forumului Energetic Turco–Român, desfășurat în noiembrie la Ankara și organizat de Enexus, furnizor de soluții la cheie în domeniul fotovoltaic, specializat în servicii complete de EPC, soluții de stocare a energiei și facilitarea investițiilor. Evenimentul a reunit circa 200 de companii turce, de la dezvoltatori și investitori până la producători de echipamente, cu intenții de investiții estimate la câteva sute de milioane de euro.

„Prin Enexus am sprijinit deja investitori din Turcia să intre pe piața energiei din România, oferindu-le asistență completă, de la autorizații și proiectare, acces la finanțare, până la construcție și livrarea proiectelor gata de operare. Forumul de la Ankara a confirmat încrederea investitorilor turci în potențialul acestei piețe”, a declarat Mesut Güler, CEO Enexus.

Prin rolul său de facilitator între investitori și ecosistemul energetic românesc, Enexus a devenit un actor-cheie în atragerea capitalului turc în sectorul energiei regenerabile.

România, piață stabilă și competitivă pentru investiții

În ultimii doi ani, companiile turce și-au accelerat extinderea în România, anunțând proiecte fotovoltaice și hibride care însumează câțiva gigawați în toate regiunile țării.
Creșterea cererii pentru sisteme de stocare a energiei (BESS) marchează o nouă etapă de maturizare a pieței, pe măsură ce investitorii caută tot mai mult să integreze flexibilitatea și echilibrarea rețelei în modelele lor de afaceri.

Printre proiectele de referință recente se numără grupurile Ulusoy și Yeşilyurt, care au intrat pe piața românească prin achiziția unor proiecte solare în județul Dâmbovița, dezvoltate în parteneriat cu Enexus. De asemenea, Koç Holding, deja un important jucător industrial în România prin companiile Arctic, Ford Otosan și Otokar, și-a consolidat portofoliul de energie regenerabilă prin achiziția, prin Entek Elektrik, a unui proiect fotovoltaic de 214 MW situat în apropiere de București.

România se dovedește a fi o combinație echilibrată între potențial, previzibilitate și condiții favorabile. Din experiența celorlalte companii din Grupul Koç, se poate spune că România oferă un mediu stabil pentru investiții pe termen lung. Cu o distribuire adecvată a riscurilor și integrarea unor soluții de stocare, România rămâne o piață competitivă și relativ stabilă pentru proiecte de mare anvergură.”, a declarat Volkan Aktürk, Deputy General Manager al Entek Elektrik.

Forumul a avut loc cu participarea Excelenței Sale Ștefan-Alexandru Tinca, Ambasadorul României în Republica Turcia.

La Ambasada României la Ankara avem săptămâni în care primim trei-patru delegații de investitori turci interesați de piața românească, în special pe segmentul fotovoltaic. România are nevoie de astfel de investiții și, de asemenea, de investitori în zona de stocare a energiei și a tehnologiilor verzi, domenii în care Turcia a făcut pași importanți, inclusiv prin dezvoltarea propriei producții de panouri”, a declarat E.S. Ambasadorul României în Republica Turcia, domnul Ștefan-Alexandru Tinca.

Investiții de amploare și noi jucători pe piață

Printre participanții la forum s-a numărat și Claritas Investments, un dezvoltator de proiecte în domeniul energiei regenerabile și al stocării energiei în Europa, cu sediul în Olanda, care gestionează un portofoliu extins de proiecte fotovoltaice și BESS în România.

Am obținut un contract CfD pe 15 ani pentru cel mai recent proiect al nostru fotovoltaic cu BESS, Dacia, de 550 MW localizat în vestul României. Acesta este un bun exemplu al modului în care proiectele regenerabile la scară largă pot fi rentabile și performante când sunt construite pe fundații solide. Totul începe cu o documentație adecvată și un proiect tehnic bine pregătit încă din faza de autorizare, în special pentru proiectele hibride cu BESS. Când toate elementele sunt aliniate, proiectele devin finanțabile și pot fi livrate la timp”, a declarat Erdem Eskiil, Director Claritas Investments.

Un alt participant notabil, RAL Investment Holding, un conglomerat turc cu activități în energie, infrastructură și construcții, și-a anunțat intenția de a-și extinde investițiile în sectorul energiei regenerabile din România.

După analizarea mai multor piețe, am ajuns la concluzia că România este cea mai potrivită pentru următoarea etapă a investițiilor noastre în energie regenerabilă. Țara oferă stabilitate, o piață liberă funcțională și oportunități reale pentru proiecte bancabile, cu PPA-uri pe termen lung și posibilități de integrare a soluțiilor de stocare. Vedem România ca pe o piață alternativă solidă, unde parteneriatele locale serioase pot transforma proiectele solare în investiții sustenabile și profitabile”, a declarat İsmet Turan, membru al Consiliului de Administrație al RAL Investment Holding.

Marea Neagră, punte pentru energia verde

Forumurile bilaterale, precum cel de la Ankara, confirmă rolul tot mai important al României ca punte energetică strategică între Uniunea Europeană și Turcia, conectând capacități de producție, tehnologie și capital de o parte și de alta a Mării Negre.

Investitorii turci nu mai sunt în faza de analiză, ci în cea de acțiune. În următorii doi ani, ne așteptăm la o creștere semnificativă a investițiilor finalizate, în special în proiecte hibride și integrarea soluțiilor de stocare a energiei,” a adăugat Mesut Güler, CEO Enexus.

Forumul de la Ankara a marcat, de asemenea, lansarea Asociația pentru Cooperare și Sustenabilitate în Energie în zona Mării Negre (Black Sea Energy Cooperation Association – BESCA), o nouă platformă regională care reunește România și Turcia pentru a colabora îndeaproape în domeniile energiei regenerabile, infrastructurii și tehnologiilor curate.

BESCA își propune să transforme cooperarea în acțiuni concrete, prin proiecte comune, parteneriate investiționale și schimb de expertiză, pentru a accelera tranziția energetică a regiunii către un model durabil.

Mai multe informații despre agenda și vorbitorii din cadrul forumului pot fi găsite aici

Despre Enexus

Fondată în 2014, Enexus este o companie internațională activă în domeniul energiei regenerabile, specializată în servicii complete de EPC, asset management și facilitare a investițiilor pentru proiecte solare și de stocare. Cu activitate în România, Turcia, Italia și Ucraina, Enexus susține dezvoltarea energiei curate prin execuție locală și parteneriate de lungă durată.

Pagina Enexus pe LinkedIn


Romania attracts massive Turkish investments in green energy. Storage projects, the new trend

Bucharest, 13November 2025 – Romania is emerging as one of the most dynamic markets for Turkish renewable energy investments, attracting growing interest from industrial and financial groups with regional exposure. Real grid connection opportunities for viable projects, infrastructure modernization potential, and investment framework stability make Romania a strategic destination for Turkish capital, at a time when Europe is accelerating its transition to sustainable sources and energy independence.

This trend was confirmed at the Türkiye-Romania Energy Forum, held in Ankara and organized by Enexus, a turnkey solutions provider in the photovoltaic sector offering full-EPC services, energy storage and investment facilitation. The event brought together nearly 200 Turkish companies, from developers to investors and equipment manufacturers, with investment intentions already estimated at several hundred million euros.

„Through Enexus, we have already supported Turkish investors in entering the Romanian energy market, providing them with complete assistance, from permits and design, access to financing, construction and delivery of ready-to-operate projects. The Ankara Forum confirmed Turkish investors’ confidence in this market’s potential,” said Mesut Güler, CEO Enexus.

Through its role as facilitator between investors and the Romanian energy ecosystem, Enexus has become a key player in attracting Turkish capital to the renewable energy sector.

Romania, a stable and competitive market for investments

Over the past two years, Turkish companies have accelerated their expansion in Romania, announcing photovoltaic and hybrid projects totaling several gigawatts across all regions of the country. The growing demand for Battery Energy Storage Systems (BESS) marks a new phase of market maturity, as investors increasingly seek to integrate flexibility and grid balancing capabilities into their business models.

Among recent landmark projects, the Ulusoy and Yeşilyurt groups entered Romania market through the acquisition of solar projects in Dâmbovița County, developed in partnership with Enexus. Similarly, Koç Holding, already a major industrial player in Romania through Arctic, Ford Otosan, and Otokar, strengthened its renewable portfolio by acquiring a 214MW photovoltaic project near Bucharest through Entek Elektrik.

Romania appears to offer a balanced combination of potential, predictability, and favourable conditions. Experiences from other Koç Group companies suggest that it can provide a stable environment for long-term investment. With appropriate risk distribution and the integration of storage solutions, Romania continues to present itself as a competitive and relatively stable market for large-scale projects,” said Volkan Aktürk, Entek Elektrik’s Deputy General Manager.

The Forum took place with the participation of His Excellency Ștefan-Alexandru Tinca, Ambassador of Romania to the Republic of Türkiye.

At the Romanian Embassy in Ankara, we receive three to four Turkish investor delegations every week, most of them focused on opportunities in Romania’s photovoltaic sector. Romania needs these investments and investors in areas such as energy storage and green technologies, where Türkiye has made important steps, including its own panel manufacturing capacity,” said H.E. Ștefan-Alexandru Tinca, Ambassador of Romania to the Republic of Türkiye

Large-scale investments and new market players

Among Forum participants was Claritas Investments, a Netherlands-based developer of renewable and storage projects across Europe, managing a large portfolio of over PV and BESS projects in Romania.

“We secured 15-year CfD contract for our most recent Project Dacia of 550 MW PV with co-located BESS in western Romania. This is a good example of how large-scale renewable projects can be both bankable and high performing when built on solid foundations. Everything starts with proper documentation and a well-prepared technical project from the permitting phase, especially for hybrid projects with BESS. When all elements are aligned, projects become financeable and can be delivered on time,” said Erdem Eskiil, Director at Claritas Investments.

Another notable participant, RAL Investment Holding, a Turkish conglomerate with operations in energy, infrastructure, and construction, announced its intention to expand renewable investments in Romania.

After analysing numerous markets, we concluded that Romania is the most suitable for the next stage of our renewable energy investments. The country offers stability, a functional free market, and real opportunities for bankable projects with long-term PPAs and possibilities for integrating storage solutions. We see Romania as a solid alternative market, where strong local partnerships can transform solar projects into sustainable and profitable investments,” said İsmet Turan, Board Member of RAL Investment Holding.

The Black Sea as a green energy bridge

Bilateral forums like the one in Ankara confirm Romania’s growing role as a strategic energy bridge between the European Union and Turkey, connecting production capacity, technology, and capital across the Black Sea.

„Turkish investors are no longer in the analysis phase, but in the action phase. Over the next two years, we expect a significant increase in finalized investments, especially in hybrid and storage-integrated projects, added Mesut Güler, CEO Enexus.

The Ankara Forum also marked the launch of the Black Sea Energy Cooperation Association (BESCA) – a new regional platform bringing together Romania and Türkiye to work side by side on renewable energy, infrastructure, and clean technology. BESCA aims to turn collaboration into concrete action through joint projects, investment partnerships, and the exchange of expertise to speed up the region’s shift toward sustainable energy.

More information about the Türkiye-Romania Energy Forum agenda and speakers can be found here.

About Enexus

Founded in 2014, Enexus is an international company active in renewable energy, specialized in comprehensive EPC services, asset management, and investment facilitation for solar and storage projects. With operations in Romania, Turkey, Italy, and Ukraine, Enexus supports the development of clean energy through local execution and long-term partnerships.

Enexus on LinkedIn