SGS are plăcerea de a anunța includerea sa în S&P Global Sustainability Yearbook 2025, clasându-se printre primele 1% dintre companiile din industria serviciilor profesionale.
Recunoscută drept una dintre cele mai importante publicații care evaluează eforturile de sustenabilitate ale companiilor, S&P Global Sustainability Yearbook evidențiază companiile care au performanțe remarcabile în domeniul mediu, social și guvernanță (ESG). Poziția fruntașă reflectă angajamentul continuu al SGS față de integrarea sustenabilității în operațiunile proprii și furnizarea unor practici de afaceri responsabile.
În 2025, S&P Global a evaluat 7.690 de companii din 62 de industrii ca parte a procesului de evaluare a sustenabilității corporative (CSA) 2024. Pentru a fi incluse în anuar, companiile trebuie să se claseze printre primele 15% din industria lor și să obțină un scor CSA aflat în marja de 30% față de cea mai performantă companie din industrie. În acest an doar 780 de companii au îndeplinit aceste standarde riguroase de selecție. SGS s-a clasat pe primul loc în CSA pentru categoria Industria serviciilor profesionale, cu un scor impresionant de 85 din 100.
Această recunoaștere consolidează poziția de lider a SGS în domeniul sustenabilității și dedicarea sa pentru a genera un impact pozitiv prin servicii, inovare și inițiative ESG.
DESPRE SGS
SGS este lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării. Operăm o rețea de peste 2.500 de laboratoare și centre de afaceri în 115 țări, susținute de o echipă de 99.500 de profesioniști dedicați. Având peste 145 de ani de excelență în domeniul serviciilor, îmbinăm precizia și acuratețea specifice companiilor elvețiene, pentru a sprijini organizațiile să atingă cele mai înalte standarde de calitate, conformitate și sustenabilitate.
Promisiunea brandului nostru – when you need to be sure – subliniază angajamentul asumat în ceea ce privește credibilitatea, integritatea și seriozitatea, permițând partenerilor să prospere în condiții de maximă siguranță. Ne oferim serviciile specializate cu mândrie prin intermediul brandului SGS și al altor mărci specializate de încredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe și Nutrasource.
SGS este cotată la bursa elvețiană SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).