15 septembrie 2025, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță, în premieră în spațiul academic românesc, constituirea primului fond de tip endowment – un mecanism financiar strategic, menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare pe termen lung.
Fondul de tip endowment este o practică consacrată la nivel internațional, utilizată de cele mai prestigioase universități din lume, care presupune atragerea de donații/resurse financiare și investirea lor responsabilă, în vederea generării unor venituri suplimentare constante și predictibile. Aceste venituri vor fi utilizate pentru finanțarea cercetării și inovării, contribuind în mod direct la consolidarea misiunii universității.
„Crearea Fondului de tip endowment reprezintă o investiție strategică în dezvoltarea sustenabilă a UBB. Prin acest mecanism, universitatea își consolidează autonomia financiară, creează premisele pentru atragerea de noi surse de finanțare și își afirmă angajamentul față de o educație world-class” , declară prof. univ. dr. Adrian Petrușel, rectorul Universității Babeș-Bolyai.
„Este o inițiativă care reflectă capacitatea UBB de a răspunde provocărilor actuale prin soluții durabile, ancorate în responsabilitate și viziune pe termen lung. Ne propunem ca, în termen de maximum trei luni, acest fond să fie pe deplin operaționalizat, în beneficiul comunității academice și al societății în ansamblu.”, declară conf. univ. dr. Alexandra Muțiu, prorector al Universității Babeș-Bolyai.
Inițiativa exprimă viziunea strategică a UBB privind rolul esențial pe care o universitate world-class trebuie să și-l asume într-un context internațional competitiv: acela de a dezvolta instrumente financiare moderne, capabile să susțină inovarea, excelența și impactul social.
UBB își reafirmă astfel statutul de instituție academică orientată spre viitor, capabilă să implementeze soluții financiare durabile și adaptabile, în sprijinul misiunii sale educaționale și de cercetare. Fondul de tip endowment devine un simbol al transparenței, al angajamentului pe termen lung și al parteneriatului autentic dintre universitate, mediul economic, alumni și întreaga societate.