Medima își consolidează direcția strategică în inteligența artificială și anunță parteneriatul cu Rayscape AI

București, [27 ianuarie 2026]Medima, una dintre cele mai importante rețele de clinici de imagistică medicală din România, anunță parteneriatul cu Rayscape , companie specializată în dezvoltarea de soluții de inteligență artificială dedicate radiologiei.

Parteneriatul reflectă consolidarea unei direcții strategice deja asumate de Medima, aceea de integrare responsabilă a inteligenței artificiale în practica medicală curentă.

Soluția Rayscape a fost folosită într-un număr limitat de clinici, iar, odată cu scalarea tehnologiei în întregul lanț, anunțăm și public această colaborare.

În prima etapă, utilizarea Rayscape AI este concentrată pe investigațiile CT torace, unde soluția funcționează ca asistent digital pentru medicii radiologi, sprijinind procesul de analiză a imaginilor medicale și optimizarea fluxului de lucru.

Rayscape AI este o soluție de diagnostic imagistic integrată în fluxul de muncă al medicilor radiologi, care utilizează algoritmi avansați de inteligență artificială pentru a sprijini medicii în analiza investigațiilor de tip CT torace. Soluția contribuie la detectarea și evaluarea automată a nodulilor pulmonari, la analiza comparativă a investigațiilor de tip follow-up și la structurarea informațiilor imagistice relevante, având rol de suport decizional în procesul de interpretare. Utilizarea Rayscape AI susține creșterea consistenței interpretării și optimizarea fluxului de lucru, fără a înlocui actul medical sau decizia clinică a medicului radiolog, responsabilitatea finală aparținând întotdeauna specialistului.

„Inteligența artificială este deja parte din modul în care funcționează imagistica medicală modernă, iar la Medima am ales să o integrăm treptat, responsabil și cu focus pe utilitatea clinică reală. Am preferat să acumulăm experiență, să testăm și să validăm tehnologia în practica de zi cu zi înainte de a vorbi public despre ea. Parteneriatul cu Rayscape AI vine într-un moment în care AI-ul nu mai este o promisiune, ci un instrument matur, care sprijină medicii radiologi, optimizează fluxurile de lucru și contribuie la un act medical mai bine structurat.”


Vlad Ardeleanu, Co-Founder & CEO Medima

„Ne bucurăm să contribuim direct la direcția strategică de integrare a inteligenței artificiale în imagistică pe care Medima o are. Pentru noi, colaborarea înseamnă să aducem aceasta tehnologie inovatoare mai aproape de oameni: să le oferim mai multor medici instrumente care simplifică munca de zi cu zi și mai multor pacienți acces la investigații interpretate rapid, consecvent și transparent. Este un pas important nu doar pentru Rayscape, ci pentru întregul ecosistem – un parteneriat prin care accelerăm adoptarea soluțiilor avansate acolo unde contează cel mai mult: în practica clinică.”

– Ștefan Iarca, CEO Rayscape

Integrarea Rayscape AI în investigațiile CT torace permite o analiză asistată a imaginilor, cu evidențierea automată a zonelor de interes, susținând atât eficiența activității medicale, cât și obiectivul Medima de a reduce timpii de livrare a rezultatelor către pacienți, într-un context de creștere constantă a volumului de investigații.

„Integrarea soluțiilor Rayscape AI în activitatea noastră curentă contribuie la o structurare mai riguroasă a procesului de interpretare imagistică și oferă un nivel suplimentar de suport în analiza investigațiilor CT torace. Inteligența artificială ne ajută să standardizăm evaluarea, să creștem eficiența fluxului de lucru și să reducem variabilitatea, fără a înlocui expertiza medicală. Decizia clinică rămâne în totalitate în responsabilitatea medicului radiolog, iar AI-ul funcționează ca un instrument de sprijin care completează experiența și judecata profesională.”


— Dr. Amalia Constantin-Ilie, Medic Specialist Radiologie și Imagistică Medicală, Medima

Prin această comunicare, Medima își reafirmă rolul de promotor al tehnologiei medicale avansate și își asumă public direcția de adoptare responsabilă și transparentă a inteligenței artificiale în imagistica medicală, ca parte a unei strategii pe termen lung orientate către eficiență, calitate și susținerea echipelor medicale.

Despre Medima

Medima este o rețea națională de clinici de excelență în imagistică medicală, specializată în RMN, RMN de tip Open, CT și PET-CT. Cu 30 de clinici moderne în funcțiune și planuri de extindere ambițioase, Medima oferă pacienților acces la investigații de înaltă performanță, realizat cu tehnologie de ultimă oră, la prețuri accesibile și cu timpi de așteptare reduși. Începând din septembrie 2020, Medima a colaborat cu fondul de private equity Morphosis Capital, iar din 2022, și cu Integral Venture Partners, pentru a accelera ritmul de expansiune națională.

Despre Rayscape

Rayscape este o companie românească de tehnologie medicală care dezvoltă soluții de inteligență artificială pentru radiologie, cu produse utilizate în peste 16 țări. Produsele sale pentru radiografii toracice (CXR) și CT pulmonar se integrează nativ în fluxurile PACS/RIS și sprijină medicii în detecție, cuantificare și urmărire longitudinală, pentru un act medical mai rapid și mai consistent.