Comunicate

Agricover Credit și EFSE își extind parteneriatul strategic pentru a sprijini investițiile în practici agricole sustenabile

Agricover Credit și EFSE își extind parteneriatul strategic pentru a sprijini investițiile în practici agricole sustenabile

Finanțarea în valoare de 100 de milioane RON va stimula investițiile pe termen lung în noi tehnologii și practici durabile pentru a îmbunătăți productivitatea, reziliența și competitivitatea afacerilor agricole București, 7 iulie 2025 – Agricover Credit IFN, instituție financiară specializată în finanțarea fermierilor, parte din Grupul Agricover, și Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) […]

Începând din 24 aprilie 2025, ROMBAT deține singurul Laborator de Testare a bateriilor din România, acreditat la nivel internațional

Începând din 24 aprilie 2025, ROMBAT deține singurul Laborator de Testare a bateriilor din România, acreditat la nivel internațional

Bistrița, 07 iulie 2025 – ROMBAT, liderul pieței locale de baterii auto, deține singurul Laborator de Testare a bateriilor din România acreditat la standarde internaționale astfel că este singura companie de la noi capabilă să efectueze teste recunoscute la nivel internațional. Începând din 24 aprilie 2025, Laboratorul de Testare Baterii ROMBAT a obținut acreditarea oficială […]

Programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință” anunță comasarea edițiilor 2024-2025 și deschiderea unui nou apel la înscrieri, oferind un număr dublu de burse pentru finanțarea a zece noi proiecte de cercetare

București, 7 iulie 2025 – L’Oréal România și Comisia Națională a României pentru UNESCO continuă să încurajeze și să susțină talentul și excelența științifică în cercetare, prin organizarea ediției comasate 2024-2025 a programului de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”. Pentru ediția comasată 2024-2025, L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Știință va acorda zece burse în valoare […]

SDA Servicii de Depozitare si Arhivare inaugurează cel mai nou și modern depozit de arhivă din România

SDA Servicii de Depozitare si Arhivare inaugurează cel mai nou și modern depozit de arhivă din România

Soluții complete de arhivare pentru companiile care  prioritizează securitatea, eficiența operațională și conformitatea cu legislația în vigoare Brașov, 07 iulie 2025 SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare, companie cu capital 100% românesc și unul dintre liderii în domeniul serviciilor integrate de management al documentelor, a inaugurat un nou depozit de arhivă clasa A, construit […]

Analiză Storia: Prețurile medii ale chiriilor – tendințele lunii iunie în marile orașe din România

Analiză Storia: Prețurile medii ale chiriilor – tendințele lunii iunie în marile orașe din România

4 iulie 2025 În luna iunie 2025, prețurile chiriilor s-au menținut la un nivel similar cu cel din luna anterioară, însă au înregistrat o creștere medie de 5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai accesibile chirii, calculate pentru apartamente cu 1 până la 4 camere, din rândul marilor orașe analizate, s-au înregistrat […]

O companie internațională transformă industria bijuteriilor din România: Acces digital la oferta globală de diamante

O companie internațională transformă industria bijuteriilor din România: Acces digital la oferta globală de diamante

București, 4 iulie 2025 – Nivoda, platforma globală B2B care revoluționează comerțul cu diamante, pietre pretioase și bijuterii, își consolidează prezența în România, colaborând cu peste 200 de bijutieri locali, precum Valmand, Sabrini Exclusive Diamonds, Coriolan sau Bijuterii La Rosa. Oferind acces gratuit la un inventar de peste 2 milioane de diamante naturale și de […]

E-INFRA, membru fondator și partener strategic al parteneriatului cu prestigiosul think-tank Atlantic Council în România

E-INFRA, membru fondator și partener strategic al parteneriatului cu prestigiosul think-tank Atlantic Council în România

Grupul E-INFRA anunță cu mândrie statutul de membru fondator și partener strategic al Atlantic Council România, o inițiativă ce reflectă angajamentul său profund pentru dezvoltarea infrastructurii de importanță națională, inovație tehnologică și consolidarea parteneriatului transatlantic. „La E-INFRA credem în lucruri care durează. Și nu mă refer doar la infrastructură, ci la încredere, fiabilitate și parteneriate […]

ALTRNTV, startup românesc dedicat producției și consumului responsabile, extinde comunitatea de designeri de produse sustenabile

ALTRNTV, startup românesc dedicat producției și consumului responsabile, extinde comunitatea de designeri de produse sustenabile

ALTRNTV, cel mai mare marketplace de design sustenabil din România deschis în 2022, continuă dezvoltarea ecosistemului circular dedicat producției locale și consumului responsabil ajungând la 180 de designeri prezenți cu produse în magazinul fizic și online și 500 de liceeni educați pentru a deveni consumatori responsabili, care înțeleg impactul asupra mediului a produselor pe care […]

TPA România crește organic: promovare internă în poziția de Partener la biroul din Cluj

TPA România crește organic: promovare internă în poziția de Partener la biroul din Cluj

BUCUREȘTI, 3 iulie 2025: TPA România își consolidează echipa prin promovarea Andreei Ioniță în poziția de Partener în cadrul biroului din Cluj-Napoca, începând cu 1 iulie 2025. Andreea Ioniță s-a alăturat companiei în 2011 și a reușit să creeze o echipă bine pregătită și foarte unită de colegi, respectiv un portofoliu stabil de clienți din […]

Leviatan Group, partener al Atlantic Council Romania

Leviatan Group, partener al Atlantic Council Romania

Leviatan Group a devenit membru în Consiliul Consultativ al Atlantic Council Romania, o inițiativă strategică ce marchează o nouă etapă în consolidarea relațiilor transatlantice și în dezvoltarea dialogului pe teme de securitate, apărare, energie, economie și tehnologie în Europa Centrală și de Est. Atlantic Council este unul dintre cele mai importante think tank-uri americane, cu […]

Companiile pot adopta o clasă de copii din mediul rural în campania „Vreau Dinți de Leu” și pot construi viitorul, zâmbet cu zâmbet

Companiile pot adopta o clasă de copii din mediul rural în campania „Vreau Dinți de Leu” și pot construi viitorul, zâmbet cu zâmbet

Marți, 1 iulie Asociația Merci Charity lansează campania educațională „Vreau Dinți de Leu”, desfășurată în perioada 1 iulie – 20 decembrie 2025, cu obiectivul de a încuraja igiena orală în rândul copiilor din ciclul primar (clasele 0–IV) din satele și comunele din România. Inițiativa vine într-un context în care accesul la educație pentru sănătate rămâne […]

Analiză Storia: În luna iunie, apartamentele de vânzare s-au scumpit cu 12% față de anul trecut

Analiză Storia: În luna iunie, apartamentele de vânzare s-au scumpit cu 12% față de anul trecut

1 iulie 2025 În luna iunie, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat o creștere de 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform analizei Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Cele mai accentuate creșteri anuale, cumulate pentru ambele categorii de locuințe, au fost observate în Craiova (+17%), […]

Conacul Quo Vadis, un spațiu unic pentru evenimente neconvenționale, lansat de Mihaela Călușer, antreprenor Wens Travel

Conacul Quo Vadis, un spațiu unic pentru evenimente neconvenționale, lansat de Mihaela Călușer, antreprenor Wens Travel

01 iulie 2025 CLUJ-NAPOCA: Antreprenoarea Mihaela Călușer, cu o experiență de 28 de ani în industria turismului, va inaugura la începutul lunii iulie, în apropiere de Cluj-Napoca,  conacul Quo Vadis, o proprietate boutique, destinată evenimentelor private și corporate. Prin această inițiativă, antreprenoarea își propune să aducă în prim-plan bogăția culturală și naturală a zonei, promovând […]

DLA Piper România anunță o serie de promovări în multiple arii de practică

DLA Piper România anunță o serie de promovări în multiple arii de practică

1 iulie 2025 DLA Piper anunță multiple promovări în cadrul biroului din București, reflectând investiția continuă a firmei în dezvoltarea echipei, abordarea îndrăzneață în ceea ce privește excelența juridică și angajamentul de a oferi servicii juridice transfrontaliere excepționale clienților din România și la nivel internațional. Promovările sunt următoarele: Andreea Anton, Counsel în cadrul ariei de […]

Admitere la FSEGA-UBB: programe moderne în cinci limbi, mobilitate globală și susținere pentru cariere de succes

Admitere la FSEGA-UBB: programe moderne în cinci limbi, mobilitate globală și susținere pentru cariere de succes

CLUJ-NAPOCA, 01 iulie 2025: Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, oferă, pentru anul universitar 2025-2026, 3.335 de locuri pentru programele de licență cu frecvență, disponibile în cinci limbi de predare – română, maghiară, engleză, germană și franceză –, adresându-se astfel unei audiențe naționale și internaționale. FSEGA este […]

Mobexpert deschide din 4 iulie un nou hipermagazin în București: Construcția centrului comercial a fost demarată în anul 2024

Mobexpert deschide din 4 iulie un nou hipermagazin în București: Construcția centrului comercial a fost demarată în anul 2024

Mobexpert, unul dintre liderii pieței de mobilier și decorațiuni din România, anunță inaugurarea oficială a unui nou magazin în Capitală, situat pe Bulevardul Theodor Pallady. Construcția centrului comercial a fost demarată în anul 2024 și se întinde pe o suprafață de peste 10.000 mp. Noul showroom se deschide joi, 4 iulie 2025, și vine în […]

Compania de consultanţă BearingPoint promovează al doilea partener în România

Compania de consultanţă BearingPoint promovează al doilea partener în România

Bucureşti, 1 iulie 2025 – Compania de consultanță în management și tehnologie BearingPoint a anunțat promovarea celui de-al doilea partener al său în România, Nicu Zaharia. Numirea evidențiază succesul continuu al firmei și clasarea acesteia ca angajator de top în industria de consultanță din România. Nicu Zaharia s-a alăturat BearingPoint în 2011 ca Senior Business […]

Inițiativa Medicover – Acces gratuit la chirurgie robotică pentru copii și tineri de până la 30 de ani

Inițiativa Medicover – Acces gratuit la chirurgie robotică pentru copii și tineri de până la 30 de ani

Bucureşti, 30 iunie 2025 Spitalele Medicover din Oradea și Cluj demarează programul național de chirurgie robotică gratuită pentru copii și pacienți tineri, cu vârsta de până la 30 de ani. Programul caritabil este valabil până la finalul lunii septembrie și este dedicat copiilor și tinerilor pacienți din toată țara care au indicație de chirurgie robotică […]

Digitalizarea nu aduce profit companiilor din industria auto, dar crește rapid eficiența utilizării activelor

Digitalizarea nu aduce profit companiilor din industria auto, dar crește rapid eficiența utilizării activelor

CLUJ-NAPOCA, 30 iunie 2025: Utilizarea tehnologiilor digitale moderne nu contribuie la creșterea profitabilității companiilor din industria auto, dar ajută semnificativ la îmbunătățirea eficienței utilizării activelor, cu efecte vizibile aproape imediat, arată un studiu finanțat de Uniunea Europeană prin PNRR și realizat de cercetătorii Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai […]

7card anunță includerea României în raportul global Wellhub „Return on Wellbeing 2025”, cu 58% dintre liderii de business convinși că starea de bine este esențială pentru succesul financiar

7card anunță includerea României în raportul global Wellhub „Return on Wellbeing 2025”, cu 58% dintre liderii de business convinși că starea de bine este esențială pentru succesul financiar

Studiul dezvăluie că implicarea angajaților este principala preocupare a directorilor generali în ceea ce privește programele de wellbeing București, 26 iunie 2025 –  7card, deținut de Wellhub, platformă globală de wellbeing corporativ, anunță lansarea celei de-a treia ediții a raportului de rentabilitate în wellbeing, care include pentru prima dată România în studiu, alături de piețe […]

Campania de împădurire din PNRR, în pericol!Fermierii au proiecte importante de plantare de pădure! Solicitămministrei Mediului să își asume ținta de 26.500 de hectare!

Campania de împădurire din PNRR, în pericol!Fermierii au proiecte importante de plantare de pădure! Solicitămministrei Mediului să își asume ținta de 26.500 de hectare!

Asociația Forța Fermierilor (AFF) solicită ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, să își asume public ținta de 26.500 de hectare împădurite, asumată prin PNRR, în condițiile în care există grupuri de interese, inclusiv la nivelul ministerului pe care îl conduce, ca această suprafață să fie redusă. Un număr semnficativ de membri ai AFF, fermieri […]

Ești jurnalist și vrei să primești comunicatele de presă?

Abonează-te la newsletter
Te-ai abonat cu succes la newsletter!