- Spațiul deschis astăzi ilustrează abordarea DS Smith în materie de reciclare;
- E.S. Giles Portman, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la București, reprezentanți ai autorităților, precum și o delegație de elevi din cadrul Cambridge School of Bucharest au participat la eveniment;
- În România, DS Smith operează prin intermediul tuturor celor trei divizii – Paper, Packaging și Recycling, oferind o soluție de business complet circulară;
- Instituțiile de învățământ pot programa o vizită gratuită, completând formularul de pe website-ul DS Smith.
Ștefănești, 3 iunie 2026 – DS Smith, o companie a grupului International Paper și un important producător de soluții de ambalare sustenabile, a sărbătorit astăzi inaugurarea Centrului Experiențial de la Depozitul de Reciclare din Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.
Conceput special pentru elevi și studenți, spațiul interactiv demonstrează cum se desfășoară procesul de reciclare, într-un mod clar și antrenant. Centrul Experiențial face parte dintr-un proiect inovator, cu elemente arhitecturale impresionante din carton reciclabil și facilități multimedia.
Prin această investiție, DS Smith continuă să contribuie în mod relevant la dezvoltarea comunităților locale, cu ajutorul educației. Inițiativa le oferă elevilor de toate vârstele șansa de a învăța mai multe despre circularitate și de a înțelege impactul acțiunilor lor, sub îndrumarea experților din cadrul DS Smith. Specialiștii companiei au și rolul de facilitatori și pot transmite informațiile într-o manieră practică, accesibilă și adecvată vârstei vizitatorilor.
Conceptul inaugurării de astăzi a fost unul informal, care a îmbinat mesajele oficiale din deschidere cu activitățile creative ce pot fi realizate în cadrul Centrului. La acțiune a luat parte și un grup de elevi de la Cambridge School of Bucharest, selectați pentru implicarea activă în proiecte legate de mediu.
Pe lista invitaților s-au aflat E.S. Giles Portman, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la București și Raul Pop, Secretar de Stat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Din partea DS Smith au luat cuvântul Mike Harrison, Directorul Diviziei de Recycling, Doru Păducel, Director General DS Smith Recycling România și Marius Juncanariu, Director General DS Smith Paper Zărnești.
Mike Harrison – Director DS Smith Recycling: “În DS Smith credem cu adevărat în ceea ce facem și profităm de fiecare ocazie pentru a vorbi despre circularitate. Acum, avem șansa de și a realiza o demonstrație pentru tinerele generații, într-un spațiu sigur și primitor. Centrul Experiențial pe care l-am inaugurat astăzi este o premieră la nivel de Grup, de care suntem foarte mândri. De altfel, România are un rol important în strategia noastră regională, iar prin investiții precum aceasta demonstrăm cum colaborarea dintre diviziile Recycling, Paper și Packaging poate contribui concret la construirea unei economii circulare.”
Doru Păducel – Director General, DS Smith Recycling România: „Prin Centrul Experiențial de la Ștefănești, facem un pas înainte, de la zona rezervată profesioniștilor, către publicul larg. O vizită aici oferă o perspectivă clară asupra modului în care funcționează reciclarea și cum gesturile mici, însumate, pot avea un impact semnificativ. Vedem această inițiativă ca pe o investiție în educație și conștientizare și ne bucurăm să invităm școlile și facultățile să se înscrie pentru un tur ghidat de unul dintre colegii noștri.”
E.S. Giles Portman – Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la București: “ Când am primit invitația la acest eveniment, știam deja că DS Smith este o companie pentru care sustenabilitatea și responsabilitatea reprezintă valori fundamentale. Experiența de astăzi însă – discuțiile, conceptul centrului și entuziasmul copiilor – m-a impresionat în mod deosebit. Schimbarea se produce atunci când înțelegem că lucrurile importante încep cu fiecare dintre noi și cred că aici, în Ștefăneștii de Jos, pot fi scrise povești de succes.”
Grădinițele, școlile și universitățile se pot înscrie gratuit pentru un tur ghidat, completând formularul de pe website-ul DS Smith: https://www.dssmith.com/products-services/recycling-services/stefanesti-experience-room
În România, DS Smith deține un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Ștefănești și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie în Zărnești, două unități de producție de ambalaje în Ghimbav și Timișoara și trei centre de servicii, în Pitești, Timișoara și Otopeni, județul Ilfov, unde lucrează în total 650 de angajați.
*****
Despre DS Smith
DS Smith, o companie a grupului International Paper, este unul dintre principalii furnizori globali de ambalaje sustenabile pe bază de fibre, activitate susținută de operațiuni de reciclare și de fabricare a hârtiei. Compania joacă un rol central în lanțul valoric din diverse sectoare, printre care comerțul online, bunurile de larg consum, industria alimentară și a băuturilor, precum și sectorul industrial. Aceasta are o strategie de sustenabilitate bazată pe obiective și se angajează să conducă tranziția la nivel de industrie către o economie circulară, oferind în același timp soluții circulare sustenabile pentru clienți. Ca parte a acestui mandat, se pune accentul pe înlocuirea materialelor plastice, eliminarea emisiilor de carbon din lanțurile de aprovizionare, furnizarea de soluții de reciclare, inovare și investiții semnificative în cercetare și dezvoltare, inclusiv în materiale și fibre alternative. Compania are o abordare progresivă a serviciilor și optimizării lanțurilor de aprovizionare sustenabile, un model operațional bine-cunoscut și personalizat „De la cutie la cutie” în paisprezece zile și o abordare unică a Parametrilor de Proiectare Circulară (Circular Design Metrics). Este un membru proactiv al Fundației Ellen MacArthur, iar compania originală de producție de cutii DS Smith a fost înființată de familia Smith din Londra în anii 1940. Informații suplimentare pot fi găsite accesând www.dssmith.com
Despre International Paper (NYSE: IP; LSE: IPC)
International Paper creează soluții de ambalare sustenabile care permit clienților, colegilor și acționarilor noștri să prospere într-o lume în permanentă schimbare. Suntem lideri în domeniul ambalajelor din carton ondulat, colaborând cu clienți din diverse sectoare pentru a proteja ceea ce contează cel mai mult, pentru a consolida lanțurile de aprovizionare și pentru a crea valoare durabilă. Aflați mai multe pe internationalpaper.com.